19 Iulie 2013

Investigatie de amploare pe piata laptelui: vezi ce giganti au intrat sub lupa Concurentei



Consiliul Concurentei a declansat o investigatie privind posibila incalcare a Legii concurentei de catre Asociatia Patronala Romana din Industria Laptelui (APRIL) si de catre membrii acesteia, printre companiile vizate fiind Albalact, Danone, Covalact sau FrieslandCampina.

Investigatia are ca obiect posibile intelegeri pe piata colectarii, procesarii si comercializarii laptelui si produselor lactate.

Cu aceasta ocazie s-au efectuat inspectii inopinate la APRIL si 14 membri ai asociatiei, ridicandu-se documente si informatii.

Membrii APRIL care au fost inspectati sunt: Albalact, Covalact, Danone, FrieslandCampina, Almera International, Dorna Lactate, Hochland Romania, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm, Unilact Transilvania.

In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, actorii implicati risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri.

Ce afaceri au rulat anul trecut cei mai importanti jucatori din lactate

Danone Romania - 113 milioane euro
FrieslandCampina - 90 milioane euro
Albalact - 77,2 milioane euro
Hochland Romania - 44 milioane euro
Covalact - 27 milioane euro

Consumul mic de lapte simplu per capita situeaza Romania pe ultimele locuri din Europa, cu o medie de 12 litri de persoana, de aproximativ 5 ori mai putin decat tari precum Croatia sau Slovenia, conform studiului Euromonitor.

In privinta consumului de iaurt, situatia este similara: romanii consuma anual doar 6 kg de iaurt per capita, in timp ce vecinii bulgari au o medie de 22 kg de iaurt pe cap de locuitor.

Potrivit estimarilor producatorilor, industria locala a lactatelor (incluzand si piata gri) se ridica la 1,3 miliarde de euro.



Citeste si