25 Octombrie 2013

Hidrolectrica: Am respins propunerea de a vinde energie de 263 mil. euro



Directoratul Hidroelectrica a respins propunerea unui membru privind participarea companiei cu o oferta pe bursa OPCOM pentru vanzarea de energie in valoare de aproape 263 milioane de euro, la cererea firmei Energon Power&Gas, considerand ca incheierea contractului ar produce pierderi semnificative, scrie Mediafax.

"In data de 22 octombrie 2013, directoratul Hidroelectrica, la solicitarea unuia dintre cei cinci membri, a luat in discutie propunerea cu privire la avizarea participarii Hidroelectrica cu o oferta de vanzare, la cererea de cumparare initiata pe bursa de energie OPCOM-PCCB de catre Energon Power&Gas (ENG ON 003) pentru cantitatea de energie de 7.012.800 MWh, cu livrare in perioada 2014-2017, la pretul de 165 RON/MWh (inclusiv TG)", se arata intr-un comunicat transmis de Hidrolectrica.

Directoratul a respins propunerea cu 3 voturi "impotriva", o abtinere si 1 vot "pentru", fiind astfel consemnata o majoritate care a considerat ca un asemenea contract nu poate fi incheiat, pentru ca ar genera pierderi semnificative pentru companie.

Comunicatul Hidroelctrica nu mentioneaza votul dat de fiecare membru al directoratului. Din directoratul Hidroelectrica fac parte Mihail Stanculescu, Aurel Cocos, Eugen Bradean, Mihai Teleanu si Ovidiu Agliceru.

"Acest gen de contracte au generat in trecut pierderi importante pentru Hidroelectrica, fiind una dintre cauzele care au condus in anul 2012 la aparitia starii de insolventa. Avand in vedere faptul ca Hidroelectrica are o conducere in sistem dualist, Directorat si Consiliu de Supraveghere, propunerea unui singur membru al Directoratului nu reprezinta punctul de vedere al companiei. Astfel de initiative individuale sunt dezavuate si sunt considerate inacceptabile, in raport cu prevederile Planului de reorganizare aprobat la iesirea din insolventa si cu obiectivele stabilite de catre actuala conducere a companiei", se mentioneaza in comunicat.

Eugen Bradean, director de trading la Hidroelectrica, si Ioan Mihaila, membru in cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei si consilier al ministrului Constantin Nita, au fost retinuti, miercuri, de DNA, intr-un dosar de mita privind vanzarea de energie in valoare de aproape 263 milioane euro.

Mihaila este acuzat de dare de mita, iar Bradean, de complicitate la luare de mita si la dare de mita, se precizeaza intr-un comunicat de miercuri seara al Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, luna aceasta, Ioan Mihaila, in calitate de membru in Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA si consilier al ministrului delegat pentru Energie a promis unui alt membru din acelasi Consiliu, denuntator in cauza, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urma sa voteze favorabil incheierea de catre Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vanzare a energiei electrice catre o anumita societate comerciala din Romania, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau conditii defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihaila, Remus Vulpescu, Mihai Grosan, Oana Truta, Elena Popescu si Gabriela Sandu.



Citeste si