30 Octombrie 2013

Afacerile Farmec trec pragul de 100 mil. lei la 9 luni



Producatorul de cosmetice Farmec Cluj-Napoca a raportat in primele 9 luni ale acestui an o cifra de afaceri de 105 mil. lei, in crestere cu 16% fata de aceeasi perioada a anului trecut, anunta compania.

“Daca la sfarsitul anului trecut am preconizat o crestere cu 10% pentru anul 2013, rezultatele obtinute pana acum ne motiveaza sa fim optimisti si sa ne crestem estimarea la 15%”, a afirmat Mircea Turdean, director general al Farmec Cluj-Napoca.

Compania a inaugurat in aceasta luna cel mai nou magazin de brand al companiei - Centrul de Frumusete Farmec – investitia ridicandu-se la aproximativ 360.000 euro.

De asemenea, la inceputul lunii septembrie, Farmec a deschis un nou magazin de prezentare in Budapesta, in cadrul caruia va functiona si un salon de infrumusetare care va folosi exclusiv produse cosmetice profesionale ale companiei clujene.

Produsele Farmec sunt exportate in peste 30 de tari, principalele piete fiind Japonia, Ungaria, Polonia, Republica Moldova, Irak, Kuwait, Grecia, Canada.

Printre cei mai importanti jucatori din industria cosmeticelor se numara L’Oreal, Procter&Gamble sau Beiersdorf.



Citeste si