Alro (ALR) a inregistrat in primele noua luni pierderi ajustate de 21 milioane lei, de la un profit de 83 milioane lei in aceeasi perioada a anului 2012, si afaceri de 1,55 miliarde lei, in scadere de la 1,74 miliarde lei, rezultate influentate de reducerea pretului aluminiului si majorarea taxelor.

"Rezultatele financiare continua sa fie afectate semnificativ de criza cu care se confrunta piata internationala a aluminiului si de eco-taxele locale (...) Vom continua strategia de dezvoltare pe termen lung, axata, in principal, pe produsele cu valoare adaugata mare si suntem in permanenta pregatiti sa luam toate masurile necesare pentru a ne proteja operatiunile", a declarat intr-un comunicat presedintele Consiliului de Administratie al Alro, Marian Nastase, scrie Mediafax.

Profitul/pierderea net(a) ajustat(a) reprezinta profitul/pierderea net(a) a companiei, plus/minus deprecierea activelor fixe, plus/minus pierderile/castigurile din instrumente financiare derivate care nu se califica pentru contabilitatea de acoperire, plus/minus impozitul pe profit amanat.

Vanzarile de aluminiu primar au ramas la un nivel similar cu cel din primele noua luni ale anului 2012, respectiv la aproximativ 107.000 de tone, in timp ce vanzarile de aluminiu procesat au crescut la 53.400 de tone, in primele noua luni ale anului 2013, de la 48.400 de tone in perioada similara din 2012. Cresterea totala a productiei de aluminiu procesat a fost de 10%, in primele trei trimestre ale anului 2013. Aceasta crestere nu s-a reflectat in valoarea vanzarilor, deoarece pretul aluminiului pe Bursa de Metale de la Londra a continuat sa scada semnificativ si pe parcursul anului 2013, atingand un nivel mediu de 1.871 dolari/tona, in primele noua luni ale anului 2013, fata de un nivel mediu de 2.025 dolari/tona in perioada similara a anului 2012, precizeaza compania.

Alro a continuat sa se confrunte si cu "factori locali adversi, care nu pot fi controlati de catre companie", respectiv supracompensarea sectorului de energie regenerabila, potrivit producatorului de aluminiu detinut de grupul Vimetco.

Prin urmare, costul vanzarilor a crescut cu 23,8 milioane de lei, in primele noua luni ale anului 2013, in comparatie cu perioada similara din 2012, in principal din cauza majorarii semnificative a taxelor cu energia (certificate verzi si taxa de cogenerare). Cota anuala pentru certificate verzi a fost de pana la 0,191 CV/MWh, fata de 0,1188 CV/MWh in primele noua luni ale anului 2012.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri