FC Dinamo a acumulat datorii de aproximativ 9,6 milioane de euro catre actionarul majoritar Ionut Negoita si firmele acestuia, conform calculelor din tabelul preliminar al creditorilor SC Dinamo 1948 SA, societate aflata in insolventa, transmite Mediafax.

Actionarul majoritar al clubului, Ionut Negoita, are de recuperat de la societatea intrata in insolventa cea mai mare suma dintre creditorii inscrisi la masa credala - 42.488.011 de lei (aproximativ 9,6 milioane de euro), reprezentand aproximativ 55 la suta din totalul general al creantelor de 17,5 milioane de euro.

Ionut Negoita s-a inscris la masa credala cu creante in nume propriu de 13.934.453 de lei si prin societatile Confort Business Solutions SRL (7.200 de lei), Confort City Rezidential SRL (6.955.107 de de lei), Domus Stil Imobiliare SRL (1.789.884 de lei), Ideal Rezidential SRL (17.968.359 de lei), Rin Hospitality Company SRL (486.458 de lei), Rin Hotel Management SRL (1.346.550 de lei).

Conform tabelului preliminar al creditorilor SC Dinamo 1948 SA, publicat in Buletinul Procedurilor de Insolventa, din totalul general de 78.033.905 de lei (aproximativ 17,5 milioane de euro), creantele chirografare insumeaza 51.348.251 de lei (aproximativ 11,6 milioane de euro), creantele bugetare 24.442.264 de lei (aproximativ 5,5 milioane de euro), creante garantate 6.372.355 de lei (aproximativ 1,4 milioane de euro), in timp ce creantele salariale sunt de 993.627 de lei (aproximativ 225.000 de euro). In capitolul rezervat creantelor chirografare se gaseste si fostul actionar al FC Dinamo, Florian Walter, care s-a inscris la masa credala cu 6.525.890 de lei, dar suma nu a fost admisa de administratorul judiciar.

Situatia creantelor salariale, la data de 10 iunie 2014, releva un total de 993.627 de lei (aproximativ 225.000 de euro). Cele mai mari restante salariale le aveau fotbalistii Laurentiu Rus, cu 75.787 de lei, Cosmin Matei, cu 65.953 lei, George Tucudean, cu 62.120 lei, Cristian Balgradean, cu 59.170 lei, Catalin Munteanu, cu 57.152 de lei, Constantin Grecu, 52.523 de lei, Valentin Lazar, cu 48.052 de lei, Dorin Rotariu, cu 43.814 lei, Kamil Bilinski, cu 43.151 de lei si Elton Da Silva, cu 41.000 de lei. In tabel se regasesc si antrenorul principal Flavius Stoican, cu o creanta de 13.251 de lei, antrenorul secund Dorin Mateut, cu 11.175 de lei, dar si presedintele executiv al clubului, Constantin Anghelache, cu 2.100 de lei. La masa credala au fost inscrisi 54 de creditori, iar tabelul creantelor salariale cuprinde 140 de angajati.

Retail jobs

Conform Legii Insolventei, SC Dinamo 1948 SA trebuie sa achite in primul rand creantele salariale, apoi pe cele garantate, cele bugetare si in ultimul rand pe cele chirografare. In general, creditorii care isi recupereaza o parte din datorii sau in unele cazuri integral sunt cei cu creante salariale, garantate si bugetare. Potrivit adminstratorului judicar Andrei Catalin Dascalu, prima Adunare Generala a creditorilor va avea loc la 25 august. "Urmatorul pas este Adunarea Generala a creditorilor, apoi tabelul definitiv al creditorilor, pe 2 septembrie si termenul de procedura, pe 10 septembrie", a spus Dascalu pe 18 august.

Dosarul prin care clubul Dinamo 1948 SA solicita deschiderea procedurii de insolventa a fost inregistrat la 13 mai, la Tribunalul Bucuresti. FC Dinamo este al saselea club de Liga I aflat in insolventa in ultimii doi ani, dupa FC Rapid, Gloria Bistrita, Universitatea Cluj, Otelul Galati si FC Vaslui.

Actualul proprietar al FC Dinamo, Ionut Negoita, a explicat, la 14 mai, intr-o scrisoare deschisa, ca "deceniul criminal" si datoriile acumulate in perioada in care clubul a fost in propietatea fostilor actionari au condus la decizia de a solicita intrarea in insolventa a societatii.
Omul de afaceri Ionut Negoita a devenit majoritar la Dinamo, in luna martie 2013, dupa ce a preluat actiunile detinute de Nicolae Badea si pe cele ale lui Dragos Savulescu. El detine aproape 93 la suta din actiuni, ceilalti proprietari fiind Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo, cu 7 la suta, si Cornel Dinu, cu 0,03 la suta.

Negoita a devenit actionar la Dinamo la inceputul lunii august 2012, cand a cumparat, pentru o suma de "cateva milioane" de euro, un pachet de 30 la suta din actiunile clubului ramase in proprietatea lui Nicolae Badea si Dragos Savulescu dupa retragerea lui Cristian Borcea.
Echipa de fotbal Dinamo Bucuresti a fost infiintata in urma cu 66 de ani, in mai 1948.

Citeste si:
Dinamo a recuperat prejudiciul creat de fostul președinte executiv
Dinamo a recuperat...

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri