Obiceiul de a locui in Romania este complet diferit de ceea ce se intampla in vest, unde cea mai mare parte a locuitorilor are case sau locuieste in marile aglomeratii urbane, spre deosebire de noi, care intr-o proportie foarte mare migreaza catre sate.

“Scaderea pietei constructiilor vine ca urmare a crizei, care este un argument solid, dar si a scaderii demografice. Surprinzator este ca in Romania lumea migreaza dinspre urban spre rural, in timp ce in vest lucrurile stau complet diferit. O proportie de 62% dintre locuitorii tarii locuiesc la sate, in timp ce numai 38% in mediul urban. In strainatate populatia este concentrata mai ales in apropierea marilor centre urbane. (…) Piata constructiilor continua sa fie in criza. Nu vedem semne foarte incurajatoare, mai ales pe rezidential. In zona rurala inca se foloseste foarte multa caramida si BCA. Ruralul din Romania este inca era medievala, iar acest lucru se datoreaza in cea mai mare parte unei infrastructuri edilitare egala cu zero”, a declarat Constantin Hariton (foto), directorul general Saint Gobain Construction Products.

El a subliniat faptul ca principalul motor care ar putea stimula o revenire a activitatii in constructii ar fi generata de investitiile directionate de catre stat inspre proiecte de infrastructura, dar si o mai buna absorbtie a fondurilor europene. “Pe langa investitiile in infrastructura si o mai buna absorbtie a fondurilor europene, proiecte in genul Prima Casa s-au dovedit eficiente intrucat au influentat o crestere a volumului de renovari. In plus ar trebui sa fie derulate o serie de investitii in case pentru cei care nu isi permit o locuinta, asa numitele locuinte sociale. Din pacate in Romania doar 37% din Fondurile Europene disponibile au fost atrase, spre deosebire de vecinii nostri bulgari, care au ajuns la un grad de absortie de 53%”, a aratat Constantin Hariton.

Romania, tara cu unul dintre cele mai vechi fonduri locative din Europa

Seful Saint Gobain Construction Products a mai precizat ca in Romania exista un mare potential de dezvoltare, statisticile indicand faptul ca fondul de locuinte, de peste 2,5 milioane, are o vechime de peste 50 de ani. “Pe langa fondul de locuinte invechit, exista spitale, scoli sau centre culturale care au nevoie de modernizare. Oportunitati exista”, a spus seful SGCP. Constantin Hariton a adus in discutie si faptul ca in Romania nivelul calitatii constructiilor este unul foarte scazut. “In Romania este acest obicei de a nerespecta calitatea lucrarilor. Pe de-o parte vorbim de o lipsa informare si din partea consumatorilor, dar si o practica a meseriasilor de la noi”, a mai spus acesta.

Un model de succes in constructii: exemplul Germaniei

In opinia sefului Saint Gobain Construction Products (SGCP) Germania este cel mai bun exemplu cand vine vorba de o educare a populatiei in ceea ce priveste constructia unei case. “Germania beneficiaza de o urbanizare care a inceput de foarte mult timp, astfel ca acolo peste 90% din locuitorii tarii stau in orase”, a spus Constantin Hariton.

Potrivit acestuia, daca in Romania consumul mediu de solutii tip gips carton (rigips) se ridica la 1,85 mp/cap de locuitor, in Germania se consuma chiar si de trei ori mai mult. (…) Noua ne lipseste o viziune in constructii. Ce vrem sa fie in tara asta in urmatorii 30 de ani”, este intrebarea pe care o adreseaza omul de business clasei politice din Romania. “In transporturi este un dezastru. Nu avem nicio autostrada noua construita in 2014, ceea ce va crea un dezastru in sectorul constructiilor. Din pacate promisiunile celor care s-au perindat la guvernare nu sunt sanctionate deloc”, a mai completat Constantin Hariton.

Perspective pentru 2015

Desi spune ca piata constructiilor, dar mai ales cea a materialelor de constructii de la noi nu va inregistra in acest an o evolutie fata de anul precedent, Constantin Hariton isi pastreaza optimismul pentru anii ce vor urma, subliniind faptul ca 2015 ar putea aduce o usoara revenire a pietei.

“In 2015 vedem o usoara revenire a pietei, bazata pe o crestere de cel mult 3%. Vor fi demarate lucrari de infrastructura, dar chiar si asa noua ne-ar trebui sa avem cresteri de 2 – 3% peste media europeana pentru a vorbi de o revenire. Avem nevoie de o injectie puternica de capital in constructii, de bani. Este o timorare in piata in a face credite. Trebuie gasita totusi o modalitate de a construi. (…) In Romania, spre exemplu, spatiul pentru locuit se ridica la circa 2,6 camere / locuinta, in timp ce media la nivel european se ridica la 4,2 camere / locuinta. Este un decalaj care trebuie recuperat”, a spus seful SGCP.

Hariton estimeaza ca piata de rigips, principalul produs comercializat de catre companie pe sectorul de materiale de constructii, se va ridica in acest an la o valoare de 37 – 38 de milioane de euro. “Ultimii doi – trei ani au marcat o stagnare pe piata, dupa ce aceasta a inregistrat un recul de 40% de la debutul crizei. Sunt tot mai putine proiecte, insa valoarea de anul acesta va fi similara cu cea inregistrata in 2013”.

Saint Gobain Construction Products mizeaza pe o crestere usoara a rulajului in acest an

Saint Gobain Construction Products, divizia producatoare de materiale de constructii a grupului francez Saint Gobain, mizeaza in acest an pe o crestere a afacerilor de 3 – 5%, pe o piata care inca se scalda intr-o incertitudine, pe fondul lipsei investitiilor si a revitalizarii consumului din ultimii ani.

Afacerile Saint Gobain Construction Products s-au ridicat anul trecut la circa 63 de milioane de euro, iar pentru anul in curs compania mizeaza pe o crestere de cel mult 5%, au precizat reprezentantii companiei intr-un interviu acordat wall-street.ro.

“Ne asteptam la o crestere de cel mult 5%, asta dupa ce anul 2014 a fost unul atipic pentru piata constructiilor de la noi. Speram ca piata sa ne ajute dupa un inceput bun, dar marcat de o vara nu foarte favorabila pentru business”, a declarat Constantin Hariton, directorul general Saint Gobain Construction Products. Vanzarile diviziei de materiale de constructii reprezinta circa 40% din vanzarile totale ale grupului in Romania. La nivelul anului trecut compania franceza a inregistrat un avans al afacerilor de 5%, la 158 de milioane de euro. Divizia de materiale de constructii a producatorului francez gestioneaza la nivel local activitatea brandurilor Rigips, Isover, Weber si PAM.

Constantin Hariton a mai aratat ca ultimele schimbari din piata de bricolaj au ajutat piata sa isi concentreze si mai bine activitatea. “Schimbarile din bricolaj sunt benefice. Vor ramane 4 – 5 mari jucatori, iar concentrarea acestora a permis o raspandire teritoriala a acestora la nivelul intregii tari”, a declarat seful SGCP.

Potrivit acestuia vanzarile provenite din retelelor de bricolaj se vor ridica in acest an la 35% din total, diferenta fiind acoperita de distributia traditionala si de sectorul B2B. “Ponderea vanzarilor in marile lanturi de bricolaj a crescut puternic in ultimii ani. Daca in anul 2008 vanzarile catre DIY reprezentau circa 22% din total, astazi ele depasesc 35%”, a spus Hariton.

Sursa foto: Patrick Vrabie | WALL-STREET.RO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri