Piata de farma a cunsocut cateva modificari recente, printre care trecerea de la o piata cu risc scazut la una cu risc mediu, dar si o schimbare de paradigma in ceea ce priveste criteriile de performanta, cu un accent mai mare pe marketing in cazul companiilor mari, sustine Petru Craciun, director general Cegedim, in emisiunea de business WALL-STREET 360.

Piata de farma, cu o valoare de 2.760 miliarde de euro in 2014, a trecut de la un risc mic la unul mediu, insa el exista. "Daca ne uitam la ultimul eveniment major, inchiderea fabricii GlaxoSmithKline de la Brasov, dupa o investitie serioasa, ne putem da seama cam cat de mare este presiunea la nivelul actionarilor", sustine directorul executiv al Cegedim.

In ceea ce priveste cererea si oferta de pe piata, ar putea interveni decizii categorice in privinta unor produse sau companii, avand in vedere ca in ultimii ani deja s-au facut eforturi in directia optimizarii costurilor, arata Petru Craciun. In schimb, asistam, spune el, la o diferentiere a celor trei segmente de piata: OTC-urile, adica medicamentele fara prescriptie, care nu reprezinta subiectul unei reglementari serioase, migreaza mai degraba spre zona de consumer goods. In schimb, in privinta medicamentelor Rx, eliberate pe baza de reteta, cele generice se comporta diferit pe piata fata de cele originale.

Cine va avea un marketing reusit in urmatorii 2-3 ani va fi castigator in domeniu.

"Am observat la cateva cateva companii mari din zona de medicamente originale un inceput de schimbare de paradigma, in sensul in care nu mai folosesc datele de vanzari ca si criteriu de performanta intern, ci urmaresc alte marimi calitative, de tipul satisfactia clientului sau calitatea promovarii. Focusul este mai mare pe marketing, iar cine va avea un marketing reusit in urmatorii 2-3 ani va fi castigator in domeniu", completeaza managerul.

Seria de emisiuni de business WALL-STREET 360 din saptamana 9-13 februarie este dedicata industriei farma. Proiectul VIDEO este realizat in parteneriat cu distribuitorul de medicamente Farmexpert.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri