12 Septembrie 2006

KLG Europe Logistics se muta la Cefin Logistics Park

Compania olandeza de servicii logistice KLG Europe Logistics a inchiriat 15.000 de spatiu de depozitare si 550 de metri patrati de spatiu de birou in cadrul Cefin Logistics Park, potrivit consultantului imobiliar DTZ Echinox

KLG (Kuijken Logistics Group) a inchiriat cladirea ridicata in faza a doua de dezvoltare a Cefin Logistic Park, care ofera 15.000 de metri patrati de spatiu de depozitare, cu birouri de clasa A si facilitati de parcare. Cladirea este asezata pe un teren de trei hectare si a fost finalizata in ianuarie 2005.

Compania olandeza KLG a patruns pe piata romaneasca a serviciilor de logistica in 2006, ca partener al retelei de distributie de electronice, electrocasnice si produse de IT&C "DOMO". KLG mai desfasoara activitate pe piata britanica de logistica si pe cea olandeza.

Cefin Logistics Park este amplasat pe autostrada Bucuresti-Pitesti si, pana in prezent, cuprinde Iveco European Truck Center, respectiv 7.500 de metri patrati de suprafata construita de depozitare si pentru birouri, pe un teren de 50.000 de metri patrati, faza a doua, alcatuita din 15.000 de metri patrati de spatiu de depozitare si birou, pe un teren de 30.000 de metri patrati si faza a treia, alcatuita din 32.000 de metri patrati de spatiu de depozitare si 6.000 de metri patrati de spatiu de birou.

Urmatoarele faze de construire in cadrul parcului logistic cuprind 25.000 de metri patrati de spatiu de depozitare, care vor fi livrati pe piata la sfarsitul acestui an, respectiv 33.000 de metri patrati de spatiu de depozitare, pentru care se vor incheia lucrarile in primul semestru al anului vitor. intregul proiect va cuprinde circa 300.000 de metri patrati de spatiu pentru depozitare. Europolis, proprietarul parcului logistic, mai detine un parc logistic de 650.000 de metri patrati in Polonia.

Investitia totala in Cefin Logistic Park se ridica la 150 de milioane de euro, dupa ce, in luna aprilie, fondul austriac de investitii imobiliare Europolis a suplimentat nivelul investitiilor in acest obiectiv.

Consultant imobiliar in cadrul acestei tranzactii a fost compania imobiliara DTZ Echinox, partener de marketing exclusiv pentru parcul logitic.



Citeste si