18 Aprilie 2016

Hidroelectrica pregateste noi retehnologizari in perioada 2016-2018



Compania de stat Hidroelectrica, aflata in insloventa, are “puse deoparte” 300 milioane de euro. Cu acesti bani, producatorul de electricitate vizeaza sa retehnologizeze mai multe hidrocentrale de mare putere, printre care si Vidraru, unitate construita in urma cu 50 de ani.

“Avem 300 milioane euro puse deoparte pentru retehnologizarea centralelor mari, cum ar fi Stejaru de 201 MW. Saptamana viitoare vom pune in SEAP contractul pentru retehnologizarea Vidraru si sper ca pana la finale anului sa iesim si cu documentatia pentu retehnologizarea centralelor Raul Mare-Retezat, de 335 MW, si Mariselu, de 220 MW”, a declarat Remus Borza, seful Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, in emisiunea WALL-STREET 360.

Hidrocentrala de la Vidraru a fost pusa in functiune in 1966 si are o putere instalata de 220 MW. Retehnologizarea Vidraru este evaluata la aproximativ 80 milioane euro, iar lucrarile ar putea dura intre cinci si sapte ani.

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producator de energie electrica din Romania, care acopera anual circa o treime din necesarul de energie la nivel national, a bugetat in 2015 suma de 1,3 miliarde de euro pentru investitii.

Potrivit lui Borza, aceste investitii sunt in derulare.

“Unele proiecte sunt pe finalizare, unele chiar in 2016 (hidrocentralele Racovita si Bretea), 2017 (Dumitra si Rastolita), 2018 (Bumbesti si Siriu). Deci, avem cateva sute de milioane de eurom puse deoparte pentru finalizarea acestor investitii”, a adaugat el.

Hidroelectrica a intrat pentru prima data in insolventa in 2012, din cauza pierderilor cauzate de contractele cu traderii de energie – asa-zisii “baieti destepti”.

In acel an, contractele au fost anulate, compania iesind din insolventa in 2013. In 2014 insa, Hidroelectrica a reintrat in insolventa din cauza ca respectivele anulari de contracte au fost contestate in instanta traderii de energie.

Compania este controlata de statul roman, care detine 80% din actiuni, in vreme ce Fondul Proprietatea (FP) are in portofoliu 20% din titlurile producatorului de energie.

Hidroelectrica a bugetat pentru acest an un profit brut record de 1,3 miliarde de lei, cu peste 18% mai mare fata de nivelul de1,1 miliarde de lei in 2015.



Citeste si