7 Iunie 2016

Businessul Interagro s-a redus cu 80%. Afacerile lui Ioan Niculae au intrat la apa in 2015



InterAgro SA si InterAgro SRL, firme din sectorul agricol, cele mai importante companii din portofoliul omului de afaceri Ioan Niculae, unul dintre cei mai bogati romani au inregistrat afaceri cumulate de 649,6 milioane lei (144 milioane euro) in 2015, in scadere cu 80,6% fata de nivelul din 2014, de 3,35 miliarde lei (740 milioane euro) potrivit datelor publicate de pe site-ul Ministerului Finantelor.

InterAgro SA a inregistrat in 2015 o scadere de 84,4% a cifrei de afaceri fata de 2014, pana la 275 milioane lei, si o crestere de 2,8 ori a pierderilor, pana la 59,1 milioane lei. Datoriile au scazut usor, cu 2,3%, pana la 1,17 miliarde lei, conform News.ro

Cealalta companie, InterAgro SRL, a avut o cifra de afaceri de 374,5 milioane lei in 2015, in scadere cu 76,4% fata de afacerile din 2014. Pierderile au scazut cu 35,2%, pana la 104,6 milioane lei.

Numarul angajatilor InterAgro SRL s-a injumatatit anul trecut fata de 2014, pana la 712, iar datoriile au scazut cu 13,7%, la 1,45 miliarde lei.
InterAgro SA si InterAgro SRL au intrat in insolventa la inceputul acestui an. Cele doua entitati aveau, la sfarsitul anului trecut, datorii cumulate de 2,6 miliarde lei (588 milioane euro).

Din grupul InterAgro fac parte cele sase combinate de ingrasaminte chimice ale lui Ioan Nicolae, inchise aproape in totalitate: Viromet, Donau Chem, Amurco, Ga-Pro-Co, Nitroporos si Chem Gas.

Niculae a fost condamnat definitiv, in aprilie 2015, la doi ani si sase luni de inchisoare in dosarul ”Mita pentru PSD”, in care a fost gasit vinovat pentru finantarea ilegala a campaniei electorale din 2009 a candidatului PSD Mircea Geoana.

Totodata, Niculae este cercetat in dosarul Romgaz-InterAgro pentru instigare la abuz in serviciu, sustragere de sub sechestru si spalare de bani.

Potrivit procurorilor DIICOT, in perioada 2006-2010, Varujan Vosganian si Adriean Videanu, in calitate de ministri ai Economiei, au aprobat si sustinut in Guvern masuri care au sprijinit interesele unui grup infractional constituit de Niculae si care ar fi adus beneficii de sute de milioane de euro grupului InterAgro.



Citeste si