1 Septembrie 2016

Fares vrea sa depaseasca vanzari de 22 mil. euro din ceaiuri in acest an



Producatorul de ceaiuri Fares din Orastie intentioneaza sa isi majoreze in acest an afacerile pana la 22,4 mil. euro, a declarat pentru Wall-Street.ro Nicoleta Daramus, director al companiei.

Anul trecut, producatorul din Orastie a finalizat cu afaceri de 18,4 mil. euro. In fabrica lucreaza peste 850 de angajati, aici fiind produse ceaiuri, tincturi, siropuri, geluri si suplimente alimentare. Fares cultiva 13 tipuri de plante medicinale pe o suprafata de 130 de hectare, din judetul Hunedoara. Pe aceste terenuri sunt cultivate plante precum musetel, menta, lavanda, salvie, echinacea, galbenele, dar si sunatoare, coada soricelului, patlagina, macese, scai vanat, soc si tei.

”Pe zona ceaiurilor de baut, remarcam preferinta absoluta a romanilor pentru gustul de fructe de padure, apreciat de consumatorii de toate varstele. Bineinteles, ceaiurile traditionale romanesti, precum cel de musetel, de menta sau de tei sunt foarte apreciate si inregistreaza vanzari ridicate. In cazul ceaiurilor functionale (care sustin necesitatile celor din mediul urban), in mod cert au vanzare mai ridicata produsele destinate contrabalansarii problemelor cu care se confrunta locuitorii din medii urbane aglomerate – stresul, alimentatia haotica, incompleta si incorecta. Deriva de aici cererea mai mare pentru ceaiurile contra stresului, cele pentru relaxare sau somn, si a cele pentru slabit, digestie si purificare. Pe langa ceaiuri, se bucura de o mare popularitate si celelalte produse cu actiune curativa. Astfel, in timp, sub brandul-umbrela Fares, si-au creat notorietate, alaturi de consacratele ceaiuri de musetel sau tei, si siropul Plantusin, ceaiurile Babycalm, Digestie Usoara, Silueta Perfecta, Hepatocol. Remedii mai nou lansate sub forma de capsule - Biosept, gel-caps, care incorporeaza uleiuri esentiale, Biomicin sau Hapciu-remediu solubil sunt pliate pe cerinta constanta a pietei pentru remedii din plante, care sunt o componenta a unui stil de viata sanatos cautat in mod constant si dorit de tot mai multe persoane”, spune Nicoleta Daramus.

Pentru acest an producatorul are in plan investitii de 2,5 milioane de lei in echipamente IT, utilaje, masini si instalatii de lucru, constructii si spatii de productie noi.

Fares Orastie, cu o istorie de peste 85 de ani, produce anual peste 20 de milioane de cutii de ceai si peste 800.000 de sticlute de sirop. Fares este prezent si pe piata ceaiului gata de baut (ice-tea) cu brandul Theia. Fares Bio Vital, producatorul brandului Fares, este detinut de patru antreprenori locali, pachetul majoritar apartinandu-i lui Silviu Socol (44 de ani), potrivit Registrului Comertului.

Consum redus de ceai in Romania

China este cel mai mare consumator de ceai la nivel mondial, cu peste 725.000 de tone pe an. In schimb, Turcia se situeaza pe primul loc in privinta cantitatii consumate per cap de locuitor, respectiv 3.157 kilograme/an/persoana, potrivit Euromonitor. In Romania, consumul este de doar 70 de grame de ceai/persoana/an, cifre ce situeaza tara noastra pe locul 45 dintr-un clasament de 54 de state analizate.



Citeste si