Smiling Shoes, afacerea cu pantofi personalizati a familiei Naduh, a deschis un showroom in urma unei investitii de 15.000 de euro, parte a procesului de dezvoltare pe care cele doua surori il urmaresc. De asemenea, Corina si Luiza estimeaza ca vanzarile brandului vor creste cu 30% pana la finalul anului, comparativ cu 2015, cand Smiling Shoes a inregistrat o cifra de afaceri de 250.000 de euro.

Corina si Luiza Naduh declarau, in urma cu cateva luni, in cadrul unui interviu acordat wall-street.ro, ca nu intentioneaza sa deschida un showroom sau un magazin fizic, dat fiind costurile foarte mari care nu rentau. Ce le-a facut sa-si schimbe parerea intr-o oarecare masura?

"Suntem in plin proces de dezvoltare si, ca urmare, targetam zone noi atat pe piata nationala, cat si pe cea internationala. Desi deschiderea unui showroom nu era o prioritate pe termen scurt, astrele s-au aliniat si am gasit o locatie perfecta care poate contribui la completarea povestii Smiling Shoes in mediul offline”, spune Corina.

Clientii brandului pot veni in showroom sa vada produsele sau sa le probeze, insa showroom-ul functioneaza ca un magazin cu stoc redus de incaltaminte, iar comenzile se fac preponderent online. “Avand in vedere varietatea de optiuni de personalizare si modele propuse de noi, in showroom exista numai o parte dintre mostre, precum si cateva produse care se pot achizitiona direct, iar comenzile se fac tot online. Ne propunem in acest fel sa imbinam online-ul cu offline-ul, experienta sezoriala fizica cu prezenta in mediul digital. Nu vorbim de un magazin cu stocuri, vanzatori si toata partea de administrare din spate, ci de un spatiu care completeaza experienta consumatorului Smiling Shoes”, spune aceasta.

Investitia in showroom-ul Smiling Shoes se ridica pana in prezent la 15.000 de euro, cele doua antreprenoare precizand ca procesul de investitie inca nu s-a incheiat. In plus, acestea estimeaza ca vor incheia anul cu o crestere a business-ului de pana la 30%, in contextul in care anul trecut au vandut incaltaminte in valoare de 250.000 de euro.

Pe langa deschiderea showroom-ului, antreprenoarele intentioneaza sa se extinda si pe piata internationala. In septembrie, au participat pentru prima oara la un targ international, Premiere Classe, de la Paris, unde au contractat magazine internationale, brand-ul livrand si-n strainatate, in tari precum America, Dubai sau Rusia.

Smiling Shoes a pornit in 2007, cand surorile Corina si Luiza Naduh au preluat afacerea tatalui lor, care avea un mic atelier de productie in Targoviste, unde realiza incaltaminte de barbati inca din 1994. Inca de la infiintare, familia Naduh a investit aproximativ 200.000 de euro in acest business. Anul trecut, brandul a vandut pantofi in valoare de 250.000 de euro. In prezent, Smiling Shoes produce lunar 300 perechi de pantofi, insa sunt luni cand productia depaseste 400 de perechi. In ceea ce priveste pretul, o pereche de pantofi porneste de la 420 lei si poate ajunge pana la 840.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri