Societatea Nuclearelectrica, care administreaza cele doua reactoare nucleare ale centralei de la Cernavoda, este obligata sa vanda anul viitor pe piata reglementata o cantitate de energie de 609.457 MWh, adica aproximativ 6% din productia programata pentru 2017 si mai putin de jumatate din cantitatea de energie vanduta in acest an pe piata reglementata, potrivit unei decizii a Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE), scrie News.ro.

”Societatea Nationala Nuclearelectrica SA (SNN) informeaza actionarii si investitorii ca la data de 15.12.2016, Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a transmis SNN Decizia nr. 1960/14.12.2016 potrivit careia SNN are obligatia sa vanda pe piata reglementata, in anul 2017, o cantitate de 609.457,764 MWh (circa 5,74% din productia programata) la un pret mediu reglementat stabilit de 159,57 lei/MWh”, se arata intr-un comunicat transmis de Nuclearelectrica.

Acest pret reglementat nu include tariful de transport zonal al energiei, aplicabil in cazul Nuclearelectrica, care este in cuantum actual de 1,34 lei/MWh.

In anul 2016 cantitatea de energie electrica stabilita printr-o decizie a ANRE pentru a fi vanduta pe piata reglementata este de 1.454.562 MWh, circa 14,42% din productia programata, la un pret mediu reglementat de 162,71 lei/MWh (care nu include tariful de transport), precizeaza oficialii Nuclearelectrica.

Cele doua unitati de la Cernavoda asigura aproape 20% din productia totala de electricitate a tarii.

Nuclearelectrica (SNN) a raportat pe primele noua luni ale anului un profit net de 64,5 milioane lei, in scadere cu 51% fata de perioada similara a anului trecut (131,1 milioane lei).

Compania a realizat in primele noua luni o productie de 7.589 GWh, mai mica cu 3%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Actionarul majoritar al companiei este statul roman, prin Ministerul Energiei, care detine o participatie de 82,49% din totalul actiunilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri