Scumpirile energiei pe piata spot nu se vor reflecta in facturile populatiei

Scumpirile energiei pe piata spot nu se vor reflecta in facturile populatiei

Scumpirile energiei din ultima perioada pe piata spot (Piata pentru Ziua Urmatoare - PZU), administrata de OPCOM, nu se vor reflecta in facturile clientilor casnici, majorarile de pret avand loc intr-o perioada scurta de timp, a declarat pentru News.ro presedintele Asociatiei Furnizorilor de Energie Electrica din Romania (AFEER), Ion Lungu.

”Preturile sunt spot, este foarte greu sa fie transferate la consumatorii finali. Trebuie sa asteptam o perioada mai lunga de timp. Este foarte greu de spus acum, sunt doar doua saptamani (de cand a inceput perioada geroasa si a crescut sesizabil consumul - n.r.)”, a explicat Lungu.

El a precizat ca este prea devreme pentru a inainta o estimare, iar impactul preturilor spot se analizeaza pe perioade mai lungi, de jumatate de an, spre exemplu.

Vineri, 20 ianuarie, pretul energiei electrice pe piata spot a OPCOM ajunsese la 550 lei/MWh (122 euro/MWh). Aceasta valoare este aproape dubla fata de aceeasi zi a anului trecut si peste dublul nivelului inregistrat la inceputul acestui an. La 1 ianuarie, cel mai mare pret era de 260 lei/MWh.

Din aceste preturi nu au de castigat decat producatorii de energie, inclusiv cei cu costuri ridicate, precum Complexul Energetic Hunedoara, dar si furnizorii de energie care si-au incheiat contracte de cumparare la preturile mici, cerute in toamna, si care acum pot exporta energie sau o pot vinde pe Piata pentru Ziua Urmatoare.

Insa multi furnizori si-au asigurat numai 20% - 30% din necesarul cerut de contractori, restul cantitatii de energie fiind nevoiti sa o cumpere la preturi ridicate.

Personalizate pentru tine