Actionarii Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, au decis acordarea de dividende in valoare totala de 1,035 miliarde lei, reprezentand 90% din profitul net distribuibil inregistrat anul trecut, care s-a ridicat la 1,22 miliarde lei, arata un raport publicat pe site-ul companiei.

Fondul Proprietatea (FP), actionar minoritar al Hidroelectrica, ceruse ca producatorul de energie sa repartizeze actionarilor tot profitul net realizat de anul trecut sub forma dividendelor, care s-a ridicat la 1,22 miliarde de lei, dar si inca 1 miliard de lei din rezultatul reportat reprezentand surplus realizat din rezerve din reevaluare, scrie News.ro.

In 27 ianuarie, Guvernul a aprobat un Memorandum prin care companiile controlate de stat si regiile autonome sunt obligate sa transfere la bugetul de stat cel putin 90% din profitul net realizat anul trecut. Ministerul Energiei (cu 80,05% din actiuni) va incasa dividende in suma de 829,12 milioane lei, in timp ce FP va lua dividende de 206,5 milioane lei.

Restul de 10% din profitul net raportat pentru 2016, de 115,07 milioane lei, va fi repartizat la alte rezerve constituite ca surse proprii de finantare. Actionarii au mai decis ca societatea sa repartizeze "rezultatul reportat pentru acoperirea soldului debitor al contului contabil 1174, in suma de 700,4 milioane lei". In acest cont sunt evidentiate castigurile sau pierderile rezultate din corectarea erorilor contabile din anii precedenti.

Avocatul Remus Borza, fostul administrator judiciar al societatii, spunea recent ca producatorul de energie ar trebui sa dea dividende de 50-60% din profitul net realizat anul trecut, si nu de 90% cum a decis Guvernul in ceea ce priveste companiile de stat. Hidroelectrica are acum rezerve de 2,2 miliarde lei, adica 500 milioane euro cash in depozite bancare, au anuntat recent reprezentantii companiei.

Citeste si:
Hidroelectrica demareaza achizitia CEZ si Enel
Hidroelectrica a demarat...

In 2016, compania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,3 miliarde lei si un profit brut de 1,5 miliarde lei. Hidroelectrica acopera in prezent 32 de judete si are o pondere de 30-31% din productia de energie electrica la nivelul tarii. Societatea are sapte sucursale si o putere instalata de 6.442 MW.

Hidroelectrica a incheiat primul trimestru cu un profit brut de 482 milioane lei, cel mai mare castig trimestrial obtinut pana acum de companie, cu 100 milioane lei mai mare fata de perioada similara a anului trecut, a declarat intr-un interviu directorul general al companiei, Ovidiu Agliceru. Pentru intregul an 2017, Hidroelectria si-a propus sa obtina un profit brut de 1,2 miliarde de lei, la venituri de 3,1 miliarde lei.

Compania si-a planificat pentru acest an o productie de 14,5 TWh, fata de anul trecut, cand a realizat o productie de 17,6 TWh. Hidroelectrica s-a aflat in insolventa in perioada iunie 2012 - iunie 2016, timp in care a reziliat toate cele 11 contracte cu asa numitii "baieti destepti", un mecanism de privatizare a profitului demarat in 2004 si care a prejudiciat compania cu circa 1,1 miliarde de euro doar in perioada 2006-2012, potrivit calculelor fostului administrator judiciar, Euro Insol.

Citeste si:
Huawei, Trump, cursa 5G si Guvernul Romaniei: Cum ne pozitionam?
Huawei, Trump, cursa 5G si...

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Romgaz schimba propunerea de dividende