Retailul in 2017: Mai putine magazine noi, afaceri mai mari

Marii retaileri au deschis cu 18% mai putine magazine in 2017, dar asteapta afaceri mai mari, in medie, cu 11,3%. Nivelul mai scazut al livrarilor de spatii comerciale din 2017 si-a pus amprenta si asupra ritmului de extindere a marilor retaileri de pe piata locala, astfel ca numarul magazinelor noi s-a redus cu 18% fata de anul precedent, influentand, in acelasi timp, ritmul de crestere a cifrei de afaceri, potrivit studiului Retailers’ METRICS, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

In cadrul studiului au fost analizate ritmul de expansiune si evolutia cifrei de afaceri ale unui numar de 99 de companii de retail care opereaza magazine sub 120 de branduri din domeniile FMCG, Fashion, Electro-IT, Cosmetice, Articole Sportive, Incaltaminte, Magazine pentru Copii, Bijuterii, Restaurante si Cafenele, Home & Deco si Librarii.

Cushman & Wakefield, magazine, retailer

”Cu o crestere medie a cifrei de afaceri de 11,3% si 524 de magazine noi, 2017 a fost un nou an favorabil pentru piata locala de retail, chiar daca rezultatul este sub nivelul consemnat in 2016. Astfel, 2017 a fost un an in care retailerii au continuat sa isi optimizeze retelele, ceea ce a insemnat inclusiv mutari si inchideri de magazine, beneficiind totodata de un context favorabil al pietei, in care consumatorii au avut un apetit crescut pentru shopping”, spune Cristi Moga, Research Consultant, Cushman & Wakefield Echinox.

Companiile analizate aveau la finalul anului 2016 un numar total de 4.534 de magazine si o cifra de afaceri de 12,2 miliarde de euro, dupa un an cu rezultate foarte bune, in care au fost deschise 640 de magazine noi, in timp ce cifra de afaceri a crescut cu 15,6%. Singurul sector in care retailerii analizati s-au extins mai mult in 2017 fata de anul precedent este cel de FMCG, unde cei zece jucatori analizati au deschis 298 de magazine, fata de 249 de unitati in 2016.

Citeste si:
Magazinele închise din mall-uri, pierderi de ZECI de MIL. euro în...
Magazinele închise din...

Trebuie mentionat ca circa 66% dintre aceste magazine au fost inaugurate de un singur retailer activ pe segmentele de supermarketuri si magazine de proximitate, in timp ce operatorii de hipermarketuri au inaugurat doar cinci magazine noi. Pe acest fond, sectorul de FMCG este singurul in care cresterea cifrei de afaceri este estimata in 2017 sub nivelul de 10%, respectiv 7,8%.

Pe de alta parte, domeniile in care marii jucatori asteapta pentru acest an cifre de afaceri mai mari fata de 2016 sunt Librarii (cu un avans de 23% in 2017, fata de 15% in 2016), Bijuterii (33% in 2017 fata de 27% in 2016) si Restaurante si Cafenele (24% fata de 23%).

bogdan marcu, Cushman & Wakefield, magazine, retailer

”In 2017 a continuat tendinta pozitiva inregistrata de piata locala de retail in ultimii 2-3 ani. In ciuda unui ritm mai moderat fata de anul precedent, cresterile inregistrate de retaileri pe piata locala sunt in continuare printre cele mai bune din Europa, fapt ce da incredere retailerilor prezenti de a-si extinde retelele si pe viitor. In plus, observam o atentie din ce in ce mai sporita a retailerilor internationali din toate segmentele in a deschide operatiuni pe piata locala si cu siguranta in urmatoarea perioada vom vedea o serie de branduri noi, fapt ce va face competitia din ce in ce mai acerba. Datorita acestui lucru, credem ca in 2018 va fi o provocare pentru retaileri sa isi atinga tintele de deschideri, tinand cont si de stocul scazut de livrari anuntat, dar si sa isi majoreze cota de piata pe segmentele pe care activeaza”, explica Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox.

Citeste si:
Record de tranzacții pe piața de spații logistice în pandemie
Încă un domeniu care a...
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri