Una din trei companii din Romania este zombi, adica are profitabilitate si solvabilitate zero, iar intr-o economie extrem de competitiva acestea nu si-ar avea locul, a declarat, miercuri, Eugen Anicescu, country manager Coface Romania, citat de Agerpres.

"Plecand de la ce s-a intamplat in Japonia in anii '90, cand economia a trecut printr-o perioada foarte lunga de stagnare si de la tipul de politici care s-au implementat la acel moment cu finantari foarte ieftine care s-au aruncat in permanenta in economie, Coface s-a uitat cum au aratat atunci companiile din Japonia si cum arata in acest moment companiile din zona euro. Am definit aceste companii, le spunem zombi. Ce inseamna? Sunt companii nelistate la bursa, companii care au o profitabilitate foarte mica, zero, si, in acelasi timp, au si o solvabilitate zero. Inseamna ca acestea sunt companii care intr-o economie extrem de competitiva, nu si-ar avea locul. In Franta, numarul companiilor zombi creste, in Germania e stagnant, in Italia stabil, usor in crestere, in Spania scade", a spus Anicescu.

Potrivit acestuia, cifrele sunt Romania " mai triste" decat cele din Franta, Italia, Spania si Germania.

"In Romania cifrele sunt ceva mai triste. In Romania companiile care au aceste caracteristici de profitabilitate zero si solvabilitate zero este undeva la 35%, deci una din trei companii din Romania are aceste caracteristici, daca ne uitam la situatiile financiare. In Romania sunt foarte multe companii care nu au un bilant intru totul alb", a explicat Anicescu.

Insolventele din Romania raman la un nivel de doua ori mai mare fata de media din Europa Centrala si de Est (ECE), conform datelor prezentate de Coface.

"Anul 2017 a adus 8.256 proceduri noi de insolventa, in crestere cu 3% fata de 2016, cand s-au inregistrat 8.053 de noi proceduri. In ciuda minimului din ultimii 15 ani, Romania raporteaza un nivel mediu al companiilor insolvente raportat la 1.000 de firme active de 2,4%, ceea ce inseamna de aproape doua ori peste media din Europa Centrala si de Est. In acest context, este mai important sa evaluam calibrul companiilor insolvente, din perspectiva pierderilor financiare cauzate creditorilor si a dimensiunii sociale, prin locurile de munca pierdute. Din aceasta perspectiva, 2017 a inregistrat o oarecare stabilizare a companiilor insolvente cu venituri peste 1 milion de euro, respectiv 326 firme, comparativ cu 333, in anul anterior", conform sursei citate.

In ciuda acestui fapt, spun reprezentantii companiei, pierderile produse creditorilor de catre firmele insolvente in 2017 s-au ridicat la 9,6 miliarde lei, in crestere cu 13% comparativ cu anul anterior, respectiv 8,5 miliarde lei. Pe de alta parte, numarul locurilor de munca raportate de catre firmele insolvente in 2017 se ridica la 47.578, cu 32% mai mic fata de cel din anul anterior.

Cele 3 greseli majore ale firmelor care au intrat in incapacitate de plata sunt finantarea deficitara a investitiilor, investitiile gresite si politica agresiva a dividendelor.

Sursa foto: Baramee Thaweesombat/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri