Un lucru stiu sigur – Posta Romana nu va primi in urmatoarele decade niciun premiu pentru cea mai primitoare companie. De fapt, daca lucrurile vor ramane neschimbate, nicio companie de stat nu va investi cu adevarat in fericirea angajatilor, un lucru esential daca dorim eficienta si performanta.

Inspirat de intamplarea de la Posta Romana, mi-am propus sa arat reversul medaliei - cum arata companiile care cu adevarat investesc in bunastarea si motivarea angajatilor, companii care inteleg ca eficienta si fidelitatea fata de brand sunt direct legate de fericirea angajatilor. Ce fac aceste companii deosebit/diferit?

Nu o sa enumar lucruri deja “banale”, precum lumina naturala, spatiu suficient pentru fiecare angajat (lucru legiferat de altfel si in Codul Muncii) sau un management empatic, punand accentul pe lucruri mai putin intalnite.

1. Sa presupunem ca astepti un coleg nou. Este esential ca acesta sa se simta, inca din prima clipa, bine primit in companie – prima impresie este foarte importanta, dupa cum stim.

Porsche Engineering Romania...
Citeste si: Porsche Engineering Romania, atinge pragul de 100 de angajati

Asigura-te ca noul membru al echipei tale stie ce are de facut inca din prima zi. Cand incepe ziua? Pe cine ar trebui sa contacteze la venire? Ar trebui de asemenea ca biroul sau sa fie deja pregatit, software-urile necesare deja instalate. De asemenea, orice om are o oarecare stare de nervozitate in prima sa zi de munca, asa ca asigura-te ca va fi primit cu bratele deschise, fara a fi covarsit(a) de catre mai vechii angajati.

Cum poti, ca manager, sa il faci pe noul angajat sa se simta bine:
- Fa-i cunostinta, personal, cu colegi din echipa. Stabileste un interval orar in care sa ii faci un scurt tur al companiei, pentru a se familiariza cu cladirea.
- Explica-i normele si cultura companiei – de exemplu cum se folosesc camerele de intalniri, despre pauzele de cafea/pranz, alocari ale parcarii si asa mai departe;
- Discuta rolurile, responsabilitatile si oportunitatile asociate rolului sau in companie;

2. Comunicare si transparenta

Comunicarea este primul pas catre o cultura sanatoasa la locul de munca. Multi angajati devin, la un moment dat, stresati, anxiosi sau frustrati pentru ca pur si simplu nu stiu ce se intampla cu compania pentru care lucreaza.

Cum sa reactionezi eficient...
Citeste si: Cum sa reactionezi eficient pe o piata cu forta de munca redusa

Bineinteles, este imposibil si lipsit de practica ca fiecare angajat sa fie tinut la curent cu orice decizie (fie ea si destul de importanta) luata de management, insa a fi transparent si a oferi informatii privind performantele companiei, chiar si doar semestrial, poate (re)aduce linistea si siguranta in randul angajatilor. Comunicarea deschisa este un bonus la care nu multi se gandesc.

Daca un angajat vine catre manager cerand informatii despre felul in care rolul sau se traduce in business/afaceri, este important ca acesta sa ii raspunda si, astfel, sa il faca sa se simta util, nu doar o simpla rotita intr-un mecanism complet.

De asemenea, business-urile de succes incurajeaza inovatia in randul angajatilor – si au metode concrete pentru incorporarea acestor idei. Daca angajatii simt ca ideile lor nu vor deveni niciodata realitate, nici nu vor incerca sa inoveze si sa ofere feedback pentru a creste productivitatea companiei. Angajatii, indiferent de pregatirea, rolul sau nivelul lor, pot fi o sursa extraordinara de know-how pentru companie – incurajeaza-i, fa-i sa se simta importanti si utili.

3. INCURAJEAZA concediile si balansul munca-viata personala

Paradoxul burnoutului: "Daca...
Citeste si: Resorturi emotionale care pot declansa dependenta de munca

Unii manageri, cand aud de concedii, ii apuca o mica migrena, gandindu-se ca astfel scade productivitatea. Nimic mai fals – vacantele si zilele luate pentru relaxare/viata personala reprezinta oportunitati pentru a reduce nivelul de stres si oboseala al angajatilor, cresterea gradului de fericire si, deci, o productivitate si loialitate fata de brand mai mari decat in mod normal.

Incurajarea angajatilor sa calatoreasca si oferirea de program flexibil, de exemplu, ajuta la reducerea stresului, o problema care afecteaza, in medie, 40% din angajati. Stresul poate duce la probleme de sanatate, scaderea productivitatii si a calitatii muncii sau chiar plecarea angajatilor in a gasi un alt loc de munca.

4. Ia in calcul implementarea unui program de wellness

Cursuri de yoga, masaj, abonamente la sala si alte programe de mentinere a tonusului muscular sunt deseori privite ca o pierdere de timp si de bani, insa acestea pot duce la cresterea gradului de satisfactie al angajatilor si cresterea eficientei lor, atunci cand sunt bine implementate.

5. Fa din munca ceva placut

Nu ai niciun motiv sa nu incerci sa construiesti un mediu care sa fie pe langa util, si placut. A avea un loc de munca care sa faca angajatii sa se simta in largul lor nu inseamna neaparat a avea masa de ping-pong sau console de jocuri. Sunt o multime de alte modalitati pentru a realiza acest lucru.

Incepe prin a sarbatori lucrurile marunte – zilele de nastere ar trebui sarbatorite de toata lumea, si recunoasterea adusa de echipa conteaza mult pentru fiecare individ in parte. Si nu este neaparat nevoie sa astepti o singura zi din an pentru a felicita pe cineva – orice milestone (ziua angajarii in companie, ziua copilului etc) poate fi, de asemenea, motiv de sarbatoare si o prieteneasca vorba buna spusa de colegi.

Incearca sa accepti animalele de companie – bineinteles, in functie de mediul de lucru. Accepta ca un coleg sa mai vina, din cand in cand, insotit de animalul de companie. Este surprinzator cat de mult poate creste buna dispozitia din firma prezenta unui catel sau pisici, chiar si doar pentru cateva ore.

In final, nu incerca sa fortezi activitati recreative pe gatul angajatilor, oricat de utile ar putea parea. Un team building sau o activitate sportiva isi poate pierde din placere daca este atasat cuvantul “mandatory” de ea. Un loc de munca placut este acela in care fiecare opinie este ascultata si inteleasa.

6. Investeste in succesul angajatilor si in pregatirea lor

Majoritatea multinationalelor, inclusiv cu prezenta in Romania, investesc activ in educarea angajatilor. Piata de munca din prezent este definita de schimbari continue – aptitudinile sunt mult mai importante decat diplomele, mai ales pe masura ce o noua generatie tanara intra in campul muncii. Ei nu se opresc din a studia odata terminata facultatea, ci vor sa invete si sa se perfectioneze constant.

De aceea a investi in carierele angajatilor este imperativ pentru companiile care cauta sa atraga si sa retina tinere talente.

In 2014, companiile americane au investit cu 15% mai mult in programe de corporate training decat cu un an in urma, adaugand astfel 70 de miliarde de dolari acestei activitati. Un studiu recent al Bersin arata ca aproape 20% dintre angajati primesc traning-uri inclusiv pe terminalele mobile.

Mai mult, astfel de training-uri sustinute de companii creeaza viitorii lideri, considera expertul HR Josh Bersin.

7. Seteaza scopuri realiste echipei

A seta standare, scopuri si asteptari realiste angajatilor inseamna doua lucruri: in primul rand, previne stresul si oboseala, permitand angajatilor sa isi atinga deadline-urile/scopurile si totodata creste transparenta si onestitatea in cadrul organizatiei. Stabilirea de standarde valabile pentru toti duce la evitarea favoritismelor, permite primirea de feedback mai sincer si ofera angajatilor sansa de a se simti cu adevarat utili.

Impacteaza “ultima linie a Excel-ului” in mod pozitiv

Plecarile angajatilor si productivitatea in scadere impacteaza puternic negativ afacerile/profitul companiei. Implementarea de schimbari pozitive la locul de munca poate ajuta retinerea de talente si cresterea productivitatii pe termen mediu si lung. Investitiile in wellness si in factori care reduc stresul pot parea, initial, scumpi – insa este o investitie care da roade pe termen lung pentru orice business ai conduce.

Vezi aici o lista a companiilor care au castigat premii pentru cele mai placute/ravnite locuri de munca din lume – premiile Gallup.