18 Decembrie 2006

Eurocopter, singura interesata de IAR Ghimbav

Compania Eurocopter din Franta a fost singura care a depus o oferta pentru preluarea societatii IAR Ghimbav, data limita pentru inregistrarea ofertelor din partea potentialilor investitorii fiind joi, 14 decembrie, informeaza un comunicat al MEC.

"Ieri (joi - n.r.), 14 decembrie 2006, la data limita de depunere a ofertelor de participare la vanzarea prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, cu indeplinirea unor criterii de precalificare, a unui pachet de 64,89% din capitalul social la S.C. IAR S.A. Brasov, a fost inregistrata o singura oferta din partea companiei Eurocopter din Franta", se arata in comunicatul remis, vineri, agentiei NewsIn.

Potrivit reprezentantilor Ministerului Economiei si Comertului (MEC), documentele de participare la acest proces de privatizare si cele care atesta indeplinirea criteriilor de precalificare vor fi verificate si analizate in perioada imediat urmatoare de catre Comisia de negociere.

Compania Eurocopter (EC) are o filiala si in Romania, infiintata in 2002, la care IAR Ghimbav detine o participatie de 49%. Asigurand asistenta si intretinere pentru elicopterele EC la nivel mondial, EC Romania si-a dublat cifra de afaceri in fiecare an de la infiintare, ajungand in 2005 la 9,2 milioane de euro.

Infiintat in 1992, Eurocopter este o divizie a EADS - una din primele trei companii din industria aero-spatiala mondiala. Grupul detine 13.000 de angajati, iar prezenta sa consistenta pe pietele din intreaga lume este asigurata de cele 16 sucursale situate pe cele cinci continente. In prezent, in intreaga lume sunt utilizate peste 9.500 de elicoptere Eurocopter, care survoleaza spatiul aerian din 139 de tari, deservind circa 2.500 de clienti. In 2005, Eurocopter a obtinut o cifra de afaceri de 3,2 miliarde de euro, cu 15% mai mult fata de rezultatul din anul precedent. Aceasta crestere a fost posibila prin obtinerea de comenzi pentru productia a peste 401 elicoptere noi. Totodata, grupul Eurocopter detine 62,5% din compania Nato Helicopters Industries, producatorul NH-90, cele mai importante elicoptere din dotarea NATO.



Citeste si