Directorul general al Metrorex, Dumitru Sodolescu, a declarat, luni, ca lucrarile la Magistrala 5 de metrou vor fi finalizate in primul trimestru din 2019, acestea desfasurandu-se intr-un ritm mai lent din cauza problemelor financiare ale constructorului Astaldi.

"Sistemul de automatizare este cel care conditioneaza darea in exploatare a Magistralei 5. Pe de alta parte, nu trebuie sa ne ascundem, lucrarile se desfasoara intr-un ritm mai lent decat cel care ar trebui din cauza problemelor financiare pe care Astaldi le are, la nivel de grup. Cu toate acestea, in primul trimestru al anului viitor lucrarile vor fi complet finalizate. Vor ramane cel putin doua lucrari nefinalizate pana la sfarsitul anului, respectiv legatura intre Eroilor 1 si Eroilor 2, si legatura de la statia Drumul Taberei cu tramvaiul 41. Tot in primul trimestru al anului viitor va fi finalizata si la suprafata, toata zona. Poate finisajele sa mai intarzie o luna, dar nu mai mult de atat", a subliniat Sodolescu.

Intrebat cand va circula efectiv primul tren pe Magistrala 5 de metrou, seful Metrorex a mentionat ca in maximum 10 luni de la data cand instanta va da o sentinta definitiva in procesul ce exista pe rol cu societatea.

"Eu va spun ca in noua luni de zile de la data cand instanta de judecata va da sentinta definitiva vom semna contractul, dupa care urmeaza procedura de receptie, de punere in functiune. Deci, haideti sa zicem 10 luni de zile. Nu avem nicio datorie contractuala fata de Astaldi, nici pentru infrastructura, nici pentru finisaje. Avem datoria stabilita de instanta de judecata, dar asa cum am mai spus-o, un antreprenor, o asociere s-a gandit sa finalizeze o investitie sperand ca poate instanta ii va da niste despagubiri", a spus Dumitru Sodolescu.

Magistrala 5 de metrou, Sectiunea Raul Doamnei - Eroilor (Opera), inclusiv Valea Ialomitei, este compusa din 10 statii de metrou si un depou, avand o lungime totala de 6,8 km. Valoare totala reactualizata conform devizului general este de 3,2 miliarde de lei. O parte din bani vin de la Banca Europeana de Investitii (BEI), mai exact 1,8 miliarde de lei (395 de milioane de euro), in urma semnarii contractului de co-finantare a proiectului.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri