Pana la 20 de magazine noi si alte 2 branduri din portofoliul Miniso in 2019, acestea sunt planurile retailerului japonez care a intrat pe piata romaneasca in luna septembrie, cand a deschis primul magazin in Veranda Mall. Adus pe piata locala prin sistem franciza, Miniso a deschis deja 4 magazine si a vandut in prima luna articole textile, decoratiuni si accesorii in valoare de 500.000 lei. Jake Liu, CEO Miniso Romania, si Petra Lin, specialist marketing Miniso, ne-au povestit care sunt strategia si planurile Miniso in Romania.

Retailerul japonez de textile, accesorii si decoratiuni a fost infiintat in 2013 si a ajuns sa detina peste 3.000 de magazine in 80 de tari. In Romania a fost adus in urma cu 4 luni prin sistem franciza de Jake Liu, un antreprenor implicat in afaceri de export/import. Acesta detine master franciza pentru Romania, insa planuieste sa dezvolte reteaua de magazine Miniso prin programe de franciza si parteneriate strategice pentru a creste brandul pe plan local.

Miniso a deschis pe plan local 4 magazine, toate in Bucuresti, in 3 centre comerciale si unul stradal, in Piata Romana. Retailerul intentioneaza sa aduca in Romania alte 2 branduri ale companiei-mama, Miniso Home si Nome. Cu cele 3 branduri, oferta Miniso pe plan local ar ajunge la peste 30.000 de produse, triplu fata de cat comercializeaza in prezent.

“In luna februarie vom deschide 2 magazine noi, in Promenada si Sun Plaza. Vom mai deschide apoi un al treilea magazin in Bucuresti, in AFI. Vrem sa deschidem in total cel putin 6 magazine noi in Capitala in decursul anului urmator, dar ne uitam si la orase precum Constanta, Cluj, Timisoara, Iasi si Sibiu. In 2019 vrem sa deschidem intre 15 si 20 de magazine noi”, spune Jake Liu.

Investitia intr-un magazin Miniso difera in functie de suprafata magazinului, care poate avea de la 150 mp pana la 300, insa o suma minima se situeaza in jurul a 150.000 de euro, mai spun reprezentantii Miniso. In Bucuresti, magazinele Miniso din Veranda si Mega Mall detin o suprafata mai mare, in timp ce magazinele din Iris Shopping Center si cel din Piata Romana sunt mai mici.

Miniso

Miniso, vanzari de 500.000 de lei in prima luna

In ceea ce priveste vanzarile inregistrate de retailerul japonez pe plan local, reprezentantii Miniso spun ca este prea devreme pentru a vorbi despre performante si amortizarea investitiilor. Insa magazinul din Veranda, deschis in luna septembrie, a inregistrat in prima luna de functionare o cifra de afaceri de 500.000 de lei.

“Am deschis recent magazinul din Piata Romana care merge foarte bine datorita locatiei si traficului. Daca compar cele doua magazine, cel din Romana vinde cu 30% mai mult decat cel din Veranda”, spune Jake Liu.

Cosmetice si produse alimentare, din 2019

Cele mai multe dintre obiectele comercializate de catre Miniso sunt create de designeri proprii si sunt asamblate pe linii de productie proprii, in China. Produsele comercializate se impart in noua categorii: sanatate si frumusete, produse sezoniere, cadouri, accesorii digitale, accesorii creative pentru casa, produse pentru viata de zi cu zi, ambalaje speciale, produse alimentare si cosmetice.

In Romania, momentan se comercializeaza doar primele 7 categorii, urmand ca in decursul anului urmator sa se introduca si produse cosmetice si alimentare. Cauza intarzierii au fost legislatia europeana si pregatirea documentatiei, spun reprezentantii Miniso.

“Miniso are acum aproximativ 10.000 de produse, vom extinde portofoliul la circa 15.000 de produse. Tot de la anul vom distribui produse cu licenta, precum We Bare Bears, Adventure Time, Marvel, Hello Kitty si Pantone. Mai mult, avand avantajul designului si productiei proprii, putem lansa produse specifice pietei in care activam. De exemplu, in Romania vom lansa produse pentru evenimente speciale, precum 8 Martie”, mai spune Jake Liu.

Brandul Miniso a fost fondat de catre designerul japonez Miyake Junya si de catre tanarul antreprenor chinez Ye Guofu in Tokyo, Japonia. Unul dintre marile avantaje pe care Miniso le are in fata competitiei este designul propriu pentru fiecare produs. Cele mai multe dintre obiectele comercializate de catre producatorul japonez sunt create de designeri proprii si sunt asamblate pe linii de productie proprii. La nivel global, Miniso are succes pe piete de desfacere precum Dubai, Australia, SUA, Canada si bineinteles, Japonia sau China.
Expansiunea in Europa este recenta. Incepand din 2017, brandul este prezent in Germania, Polonia, Serbia, Spania, Grecia, Estonia si Ucraina.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri