Brandul romanesc Tudor Tailor, unul dintre principalii jucatori din Romania pe segmentul de costume made to measure pentru barbati, a deschis primul showroom international in orasul Hasselt, din Belgia. Am discutat cu Alin Copindeanu, co-fondator si CEO la Tudor Tailor, care a povestit despre motivele din spatele acestei decizii, primele impresii despre piata belgiana, dar si ce implica planurile de viitor ale companiei.

Evenimentul de inaugurare a avut loc pe 26 ianuarie si a marcat un moment foarte important in existenta brandului care ofera servicii personalizate de consiliere vestimentara din 2010.

Drumul de la startup catre franciza internationala

Tudor Tailor a intrat pe piata de fashion romaneasca in anul 2010, pe un segment al pietei destul de nisat la vremea respectiva - costumele barbatesti made to measure. Pe atunci echipa era formata din patru oameni cu idei marete si spirit antreprenorial, care isi desfasurau activitatea intr-o garsoniera ce le servea drept showroom.

Initial, focusul brandului era costumul la comanda, insa pe masura ce afacerea s-a dezvoltat, portofoliul de produse s-a extins, iar astazi include si camasi made to measure, paltoane, pantofi si accesorii.

Co-fondatorii au avut inca de la inceput o viziune clara in ceea ce privea dezvoltarea brandului, asa ca francizarea internationala a fost intotdeauna un obiectiv. Dorinta de a concura cu branduri de moda masculina care aveau succes la nivel international i-a motivat sa construiasca un plan de francizare.

Piata hainelor pentru copii,...
Citeste si: Next Romania: Piata hainelor pentru copii, competitiva si cu potential

Prin deschiderea showroom-urilor locale, din Bucuresti, Cluj si Timisoara s-au facut primii pasi catre realizarea acestui scop. Business-ul Tudor Tailor s-a dezvoltat, iar in cativa ani a ajuns sa aiba o prezenta suficient de buna pe piata locala. In mod natural, pasul urmator a fost extinderea la nivel international.

Conceptul de franciza ii ofera investitorului oportunitatea de a se dezvolta sub umbrela unei companii care ofera sprijin constant si il ajuta sa evolueze foarte repede.

Investitia in franciza internationala Tudor Tailor se incadreaza intre 50.000 si 90.000 de euro. Bugetul poate varia in functie de suprafata locatiei alese si de stocul de marfa necesar.

Camicissima, brand italian de...
Citeste si: Brandul italian Camicissima intra pe piata locala cu 3 magazine

De ce Belgia?

Belgia este tara de origine a tesaturilor Scabal, printre cele mai calitative stofe pe care Tudor Tailor le foloseste de multi ani pentru a crea costume barbatesti. Pentru ca parteneriatul cu Belgia este unul de durata, bazat pe incredere si valori comune, decizia de a deschide primul showroom pe teritoriul Belgiei nu a fost una dificila.

Investitorul francizei din Belgia, Mario Steegmans, era un client mai vechi al brandului, asa ca era familiar cu valorile Tudor Tailor si cu standardele inalte dupa care acesta se ghideaza. De aceea decizia de a investi in franciza Tudor Tailor nu a fost greu de luat.

“Eleganta mi se pare extrem de importanta pentru un businessman respectabil, de aceea rezonez cu valorile Tudor Tailor. Primul meu contact cu acest brand a fost din postura de client, asa ca stiam foarte bine care este calitatea produselor si serviciilor pe care le ofera”, spune Mario Steegmans, principalul investitor al francizei Tudor Tailor din Belgia

Piata autohtona versus cea internationala

Desi sunt de putin timp pe piata belgiana, cei de la Tudor Tailor au observat deja similaritati si diferente in ceea ce priveste comportamentul de cumparare al clientilor din Belgia.

Clinica Columna investeste...
Citeste si: Clinica Columna investeste 300.000 euro pentru franciza REVIV

La fel ca si clientii autohtoni, si cei din Belgia au un simt aparte pentru eleganta si calitate, ceea ce indica faptul ca business-ul va fi prosper si pe plan international.

Un alt factor care favorizeaza dezvoltarea francizei din Belgia este puterea economica a acestei tari si nivelul ridicat al venitului mediu, ceea ce face ca produsele Tudor Tailor sa fie mult mai accesibile pentru clientii de acolo.

“In Romania pretul mediu al unui costum Tudor Tailor se afla intre 3300 si 3800 de lei. In ceea ce priveste Belgia, este prea devreme sa vorbim de un cost mediu, pentru ca am deschis showroom-ului de putin timp, dar estimam ca pretul mediu va fi mai mare cu 15-20% fata de media din Romania”, afirma Alin Copindeanu.

Exista diferente pregnante la nivel de comportament de cumparare intre cele doua piete: in timp ce consumatorii romani prefera sa isi faca cumparaturile in mall-uri, consumatorii belgieni pun mai mult pret pe experiente de shopping stradal sau shopping in destination stores.

La momentul actual, brandul isi doreste sa creasca pe piata locala din Hasselt, urmand ca mai apoi sa se extinda si in orase mai mari din Belgia, cum ar fi Ghet, Antwerp sau Bruxelles.

Care sunt planurile de viitor ale brandului Tudor Tailor

Desi se concentreaza pe dezvoltarea francizei internationale, brandul ia in considerare si ideea de a se extinde la nivel national. Orasele din Romania pe care considera ca ar putea sa le acopere sunt cele cu potential mare, precum Iasi si Constanta.

Pe plan international, echipa Tudor Tailor cauta parteneri atat in piete dezvoltate, precum Marea Britanie, Franta sau Olanda, cat si in piete emergente, unde se vor folosi de modelul din Romania, pentru a miza pe o dezvoltare prospera.

Echipa Tudor Tailor planuieste sa continue sa isi dezvolte si portofoliul de produse - in prezent pregatesc o colectie de butoni din argint si pietre pretioase, realizati manual de artizani din Romania si lucreaza la implementarea unui sistem 3D, prin care clientul sa poata participa la crearea designului viitoarei sale perechi de pantofi.

“Planuim sa continuam sa dezvoltam produse noi si inovative. Fie ca vorbim de tesaturi deosebite, care nu se sifoneaza sau care sunt rezistente la lichide, fie ca vorbim de tesaturi foarte rare si fine, cum ar fi cele din colectiile Scabal, Zegna si Loro Piana, continuam sa aducem elemente de noutate”, declara Alin Copindeanu, Co-Fondator si CEO.


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Topshop si Topman intra in Romania. Unde vor deschide primul magazin