Directorul general al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti (CNAB), Gabriel Stoe, a fost demis joi, la solicitarea ministrului Transporturilor, Razvan Cuc, au declarat pentru AGERPRES, surse oficiale. Stroe a fost numit in functia de director general interimar al CNAB la 1 februarie 2019, ca urmare a incetarii mandatului provizoriu de patru luni al lui Traian Panait in aceasta functie.

Gabriel Stoe este de profesie economist si a ocupat anterior diverse functii, atat in cadrul CNAB (inclusiv pe cea de director financiar), cat si la TAROM, unde a fost director general interimar si director financiar.

Ministrul Razvan Cuc a efectuat joi o vizita inopinata la Aeroportul Otopeni, insotit de presedintele Consiliului de Administratie al CNAB si de secretarul de stat pe aviatie, si s-a declarat foarte nemultumit de ce a gasit acolo.

Ministrul a sustinut ca lipsa investitiilor este vizibila, desi aceasta companie are un buget generos.

"Zilnic, prin acest aeroport trec zeci de mii de pasageri care se lovesc de aceste lucruri. La plecari nu exista niciun scaun. Pasagerii sunt nevoiti sa stea pe marginea scarilor si pe pervazul geamurilor. Mizeria si delasarea pe care le-am gasit aici arata un management defectuos. Arata lipsa unui bun gospodar care sa conduca aceasta companie", a mai scris el.

Cuc a subliniat ca va continua sa faca vizite in unitatile subordonate Ministerului Transporturilor.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri