Alin Pohilca, Liviu Galatanu si Liviu Moise sunt trei tineri antreprenori din Galati, care, dupa experienta din Marea Britanie si Norvegia s-au intors in tara si au deschis GLO Marine, o companie de consultanta si arhitectura navala. Succesul businessului, masurat prin cresterea cifrei de afaceri, a angajatilor si a clientilor, nu i-a impiedicat pe cei trei sa revina de unde au plecat, de pe bancile facultatii, unde se implica sa ii conecteze pe studenti la realitatea industriei. Intr-un interviu acordat wall-street.ro, fondatorii vorbesc despre cresterea nivelului proiectelor de inginerie navala si despre implicarea la firul ierbii, alaturi de viitorii ingineri.

Cei trei antreprenori au absolvit Facultatea de Arhitectura Navala din cadrul Universitatii "Dunarea de Jos" din Galati, in 2010, apoi au plecat peste hotare. Alin Pohilca si Liviu Galatanu au terminat un program de master in Marea Britanie si au lucrat in firme de consultanta din domeniul oil & gas, in timp de Liviu Moise a terminat masterul in tara, apoi a plecat sa lucreze in Norvegia.

Povestea GLO Marine incepe in 2014, in Marea Britanie, unde Liviu Galatanu a deschis primul birou. Ulterior, s-a alaturat Alin Pohilca, iar apoi, in Romania, Liviu Moise. Cu o investitie initiala de 40.000 de euro, cei trei au intrat pe piata din Romania deschizand un birou la Galati, care se ocupa de proiectare si design de nave, unde astazi se desfasoara cea mai mare parte a activitatii, cu peste 40 de angajati. In prezent, investitia a ajuns la 100.000 de euro.

Punctul de lucru din Regatul Unit functioneaza in continuare oferind consultanta in industria oil & gas, iar cei trei antreprenori planuiesc sa angajeze personal in urmatorii ani. Intre timp au deschis un birou in Bucuresti, unde lucreaza, in prezent, doar doi oameni, dar care va ajunge la finalul anului la opt angajati.

Exodul si retentia inginerilor navali

Din generatia lor de ingineri navali, antreprenorii estimeaza ca aproape jumatate lucreaza peste hotare, folosind experienta din Romania ca rampa de lansare, ei fiind printre putinii care s-au intors in tara. Salariile mai mari reprezinta principala cauza pentru exodul inginerilor, care au fost primiti, pe baza experientei si a calificarii, in tari ca Norvegia, Germania sau Marea Britanie.

"La vreo opt luni dupa ce am deschis firma au inceput niste proiecte masive in Germania, unde procesul de angajare era pe baza de inscriere. Orice inginer care isi depunea CV-ul era primit cu bratele deschise. Salariile erau mai mari decat in Romania si atunci a plecat un val de vreo 400-500 de ingineri din tara", povesteste Alin Pohilca.

Cand au deschis GLO Marine, au angajat personal de la celelalte companii locale, iar, in prezent, competitia se da pe salariati. Pentru ca vor sa mareasca bazinul din care sa aleaga personal, Alin, Liviu Galatanu si Liviu Moise au decis sa se implice la firul ierbii si sa se intoarca de unde au plecat: de pe bancile facultatii. Cei trei sunt doctoranzi si tin laboratoare in care incearca sa ii invete pe studentii sa aplice notiunile teoretice si sa faca totul practic – un cuvant prezent in programa universitara, dar absent in realitate, ceea ce se remarca in procesul de aclimatizare dintre mediul academic si activitatea din industrie, care poate dura intre o jumatate de an si un an.

Astfel, din numarul total de angajati, opt sunt luati de pe bancile Facultatii de Arhitectura Navala. "Noi avem foarte mare incredere in studenti, pentru ca am muncit cu ei din timpul facultatii vreo patru luni de zile inainte sa termine. Cand au venit in firma si au intrat pe proiecte, erau, in procent de 80%, obisnuiti cu mediul de lucru, cu metodologia, nu au fost luati de la zero. S-a investit in ei", explica Alin.

Un concurs pentru studenti

Pentru ca bagajul de informatii al studentilor dupa ce termina facultatea este teoretic si putin deconectat de ce se intampla in industrie, pe langa implicarea in laboratoarele din facultate, cei trei doctoranzi organizeaza pentru studenti un concurs de proiectare navala, numit ShipDX, cu premii in valoare totala de 3.000 de euro. In cadrul concursului, realizat cu sprijinul Facultatii de Arhitectura Navala, studentii proiecteaza nave in echipe, rezolva probleme si invata unii de la altii.

Problemele teoretice ale facultatii se pot rezolva si prin cresterea nivelului practic, din industrie, explica Liviu Galatanu: "In industria de proiectari navale din Romania s-a format un trend: vin proiecte de volum mai low-skilled din punctul de vedere al ingineriei. Lucrurile complexe si interesante sunt facute in Norvegia, Olanda, Marea Britanie si Germania, iar munca de volum vine in Romania. Problema este ca intr-o parte avem aceste proiecte mai low-skilled din perspectiva inginereasca si intr-o alta parte avem Facultate de Arhitectura Navala care preda arhitectura navala per se. Copiii cand termina au ceva cunostinte, dar nu foarte multe aplicate pe ce vor face, sunt putin deconectati de industrie. Solutia nu ar fi neaparat sa adaptam facultatea la ce se intampla, ci sa crestem nivelul de proiecte din industrie, sa cerem mai mult, sa atragem clienti si proiecte mai interesante, ca piata. Exista abilitati in Romania, dar problema este de pozitionare in fata clientilor din strainatate. Pentru ca s-a format o rutina de a nu avea altfel de proiecte, s-au pierdut din skill-uri. Trebuie sa schimbam modul in care ne privesc cei din afara."

GLO Marine in cifre

In primul an de infiintare, compania avea 7 angajati. La inceputul lui 2018, GLO Marine avea 25 de angajati, pana la sfarsitul anului trecut au ajuns la 40, iar in prezent, compania are 50 de angajati.

In ceea ce priveste cifra de afaceri, in 2017 era de 350.000 de euro, iar anul trecut compania a raportat 800.000 de euro. Cifra proiectata pentru anul curent este de doua milioane de euro. In 2018, circa 35% din contracte au fost incheiate in Marea Britanie, iar 65%, in Romania.

Costurile organizarii concursului ShipDX se ridica la 7.000 de euro. Pe langa valoarea totala a premiilor, de 3.000 de euro, organizarea concursului a presupus costuri suplimentare de 4.000 de euro. Aceste fonduri provin din resursele proprii GLO Marine si din atragerea unor sponsori din industria navala.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri