Zentiva Romania, unul dintre cei mai mari producatori local de medicamente generice, a finalizat cea de-a saptea editie a programului de internship Zentiva University, in urma careia 18 tineri vor primi stagii platite sub forma de contracte de munca in cadrul companiei.

Zentiva Romania, cel mai mare producator local de medicamente generice cu prescriptie, in numar de unitati vandute (conform datelor IQVIA MAT aprilie 2019), a finalizat cea de-a saptea editie a programului de internship Zentiva University.

Gandit ca un accelerator de invatare si sursa de recrutare, acesta se adreseaza studentilor si absolventilor care isi doresc sa lucreze in industria farmaceutica. Peste 1000 de tineri au aplicat in program, 50 au fost selectati pentru a participa la sesiunile de training cu specialistii Zentiva, iar 18 vor primi stagii platite sub forma de contracte de munca in cadrul companiei.

Cum te angajezi la Zentiva Romania?

Pe durata a trei saptamani, participantii au luat parte la workshop-uri, studii de caz si simulari la fabrica Zentiva din Bucuresti, care le-au oferit o perspectiva practica asupra industriei farmaceutice in arii precum productie, calitate, aprovizionare si achizitii, marketing, farmacovigilenta, reglementare, dezvoltare de portofoliu, resurse umane si excelenta operationala. De asemenea, cu sprijinul specialistilor externi, participantii au primit training in comunicare nonverbala si storytelling, leadership situational si management de proiect.

„Generatia Z se pregateste de absolvire si de intrare pe piata muncii. Este prima data cand reprezentantii sai participa la Zentiva University. Tinerii Z exceleaza in abilitati de comunicare, isi cunosc drepturile, sunt creativi si activi. Gandesc cu rapiditate, sunt foarte practici si implicati. Suntem extrem de incantati de interesul manifestat fata de Zentiva si fata de acest domeniu. Zentiva University este unul dintre cele mai mari programe de internship derulate in Romania. Suntem bucurosi ca avem un rol major nu doar in productia de medicamente in Romania, ci si in pregatirea pragmatica a viitorilor specialisti ai industriei locale”, a declarat Catalina Marinescu Pisla, Human Resources & Services Manager, Divizia Industriala, Zentiva Romania.

Citeste si:
Ce meseriasi cauta angajatorii straini si ofera mii de euro in schimb
Meserii cu traditie in...

La finalul programului, 18 dintre cursanti vor primi un stagiu de internship sub forma de contract de munca, full time sau part time, timp 12 luni. Pana in prezent, in urma editiilor anterioare, 240 de studenti au urmat Zentiva University, iar 60 au primit contracte in companie.

“Suntem increzatori in aceasta generatie si in ceea ce ofera. Tinerii pe care i-am cunoscut timp de trei saptamani sunt tot ceea ce isi doreste un responsabil HR sa intalneasca: oameni entuziasti, optimisti, adaptabili. Industria noastra are perspective bune din acest punct de vedere, iar noi, Zentiva, suntem norocosi sa fim colegi cu o parte dintre acesti tineri, absolventi ai acceleratorului Zentiva University”, a completat Maria Badea, Human Resources & Services Manager, Divizia Comerciala, Zentiva Romania.

Zentiva University este un program deschis studentilor si absolventilor interesati de o cariera in productia de medicamente sau in zona comerciala. Anul acesta, participantii inscrisi au provenit din 10 facultati, precum Farmacie, Medicina, Inginerie Chimica Aplicata, Mecanica si Mecatronica, Marketing, Finante etc.

"Pentru mine, participarea la Zentiva University este o adevarata oportunitate de dezvoltare. Am petrecut zile extraordinare alaturi de profesionisti ai industriei, carora le multumesc pentru deschiderea de a ne prezenta ceea ce nu putem invata niciodata in facultate. Mediul de lucru antrenant din cadrul programului mi-a reamintit motivatia alegerii profesiei de inginer chimist", a declarat Bogdan Ilie Paladi, student la Universitatea Politehnica Bucuresti si cursant in programul Zentiva.

Citeste si:
Cauti job? Peste 27.000 de locuri de munca sunt disponibile
Iti cauti job? Peste 27.000...


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »



Citeste si
Numarul joburilor oferite de IMM-uri a crescut cu peste 60%