30 Ianuarie 2007

Delta Romania imprumuta 17 milioane euro

Adunarea generala extraordinara a actionarilor societatii Delta Romania a hotarat contractarea unui imprumut in valoare de 17 milioane euro (57,8 milioane lei), potrivit informatiilor publicate de companie in Monitorul Oficial, informeaza NewsIn.

Unicul actionar al producatorului de inghetata Delta Romania este compania Delta International Holdings SA, care face parte din grupul Delta Ice Cream. Grupul elvetian Nestle a achizitionat producatorul grec de inghetata Delta Ice Cream, in decembrie 2005, valoarea tranzactiei fiind de aproximativ 240 milioane euro. Delta Ice Cream este pe piata mai multor tari din Europa de Sud-Est: Grecia, Bulgaria, Macedonia, Romania, Serbia si Muntenegru.

Delta Romania detine o fabrica de inghetata in Bucuresti, principalele marci vandute de Delta pe piata romaneasca sunt Top Gun, Best si Aloma. In 2005, producatorul de inghetata Delta Romania a inregistrat o pierdere de 7,18 milioane lei (1,98 milioane euro), o cifra de afaceri de 37,67 milioane lei (10,4 milioane euro) si un numar de peste 340 de angajati, potrivit informatiilor financiare publicate pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice.



Citeste si