23 Decembrie 2019

Marile PROVOCARI ale mediului de afaceri in 2020: Predictibilitate, infrastructura si forta de munca



Si in 2020, principalele asteptari ale mediului de afaceri raman aceleasi: predictibilitate fiscala, investitii in infrastructura, digitalizare si o politica de resurse umane echitabila. Potrivit antreprenorilor si economistilor intervievati de Wall-Street, forta de munca a fost cea mai mare provocare a acestui an, iar perpectivele nu sunt optimiste nici pentru anul care sta sa inceapa. Cititi in slideshow-urile din prezentarea de mai sus ce crede mediu de afaceri ca se va intampla anul viitor in domenii precum telecom, auto, bursa, imobiliare, HR sau HoReCa.

Miron, Avisso: Sa te imprumuti, fara sa investesti in infrastructura, inseamna sa condamni tara la saracie

"Privim cu mult realism spre viitorul an, mai ales ca vom avea din nou doua randuri de alegeri si un guvern cu o sustinere fragila in Parlament care nu va putea face miscari foarte bruste din punctul de vedere al refomei statului si, probabil, nici macar din cel al fiscalitatii. 2020 va fi un an de tranzitie spre o noua guvernare, mai stabila, cu un orizont teoretic de 4 ani si care va putea sa isi asume masuri mai curajoase", a declarat, pentru Wall-Street, Mirabela Miron, manager general al companiei de consultanta Avisso.

Cresterile de salarii au influentat anul acesta sectorul privat, dar sunt asteptate sa aiba un impact asupra taxelor, in 2020.

"Astazi statul este concurentul neloial al sectorului privat din punctul de vedere al fortei de munca, iar mediul de business a fost puternic afectat de maririle de salarii din zona bugetara, mariri care nu au fost dublate si de o sporire a calitatii serviciilor publice fata de contribuabili. Aceasta realitate nu va putea fi sustinuta pe termen lung si suntem convinsi ca, odata finalizat ciclul electoral, orice guvern va veni va avea de „strans surubul“ in zona cheltuielilor cu salariile in sistemul public, iar aceasta „strangere de surub“ este posibil sa fie dublata si de mariri de taxe", a explicat Miron.

Mirabela Miron sustine sa economia privata a acoperit pana acum greselile guvernantilor.

"Sa te imprumuti, ca stat, sa platesti salarii si pensii, dar sa nu investesti nimic in infrastructura inseamna sa condamni o tara intreaga la saracie pe termen mediu si lung. Dupa alegerile generale (anticipate sau la termen), niste decizii vor fi luate. Speram ca, de data aceasta, masurile sa fie echitabile si pentru mediul privat. Pana acum, regula a fost ca economia privata sa plateasca oalele sparte ale guvernarilor populiste", a mai spus reprezentanta Avisso.

In final, asteptarile mediului de afaceri raman aceleasi: predictibilitate fiscala, investitii in infrastructura si o politica de resurse umane echitabila.

"Ca antreprenori ne dorim aceleasi lucruri pe care le repetam de peste un deceniu: predictibilitate fiscala, investitii in infrastructura mare (rutiera, cale ferata etc.), precum si o politica de resurse umane echitabila in zona publica. Asteptam de la autoritati sa faca doar lucruri normale: sa ofere servicii publice de calitate contribuabililor, sa tina Romania in zona de credibilitate fata de pietele financiare internationale si fata de partenerii europeni, sa demareze reforma profunda a statului. Si sa guverneze cu adevarat pro business, nu doar sa foloseasca incurajarea intreprinzatorilor locali si a investitorilor straini ca pe o lozinca. La 30 de ani de la Revolutie, poate a venit cu adevarat momentul sa ne apucam serios de treaba!", a adaugat Mirabela Miron.

Vasi Andreica, Ted's Coffee: Trebuie luate masuri clare de stopare a hemoragiei de forta de munca peste hotare

"Anul acesta a fost un an bun pentru noi, ne-am dezvoltat accelerat, am deschis 12 locatii noi si avem inca 5 in curs de deschidere in urmatoarea perioada. Forta de munca a fost cea mai mare problema si aici nu ma refer doar la lipsa ei in ceea ce ne priveste, ci in general, toti furnizorii nostri avand probleme similare, ceea ce ingreuneaza tot procesul de deschidere a unor locatii noi. Dar cum spuneam, a fost un an bun, avem o crestere de mai bine de 40% a cifrei de afaceri, dar cred ca cel mai important indicator este cresterea LFL (like for like), care este de 13%, ceea ce se traduce prin faptul ca TED’S ca brand capata consistenta. Locatii cu vechime de 3 ani care continua sa creasca peste media pietei, dau un semnal bun ca lucrurile sunt pe o directie buna", sustine Vasi Andreica, CEO Anvas Group, proprietar al lantului de cafenele Ted’s Coffee.

In 2020, provocarile vor ramane lipsa fortei de munca si calitatea acesteia, exact ca in anul acesta.

"Pentru anul viitor ne dorim o continuare a expansiunii, poate nu atat de accelerat ca anul acesta, dorind sa terminam anul cu 40-42 de locatii. Concomitent vrem sa incepem un proces de consolidare a intregii retele, de updatare a tuturor procedurilor la realitatea actuala care e mult diferita de perioada cand reteau avea pana in 10 locatii. In ceea ce priveste provocarile, cred ca vor fi aceleasi: lipsa fortei de munca si calitatea acesteia. De aici vin si asteptarile mele referitor la autoritati. Trebuie masuri clare de stopare a hemoragiei de forta de munca peste hotare, un plan de masuri pentru reintoarcerea acasa a tinerilor (Polonia a implementat deja unul care ne poate inspira si pe noi) si o analiza asupra taxarii muncii. Toate companiile au cresteri semnificative in ceea ce priveste costurile cu salariile, dar din pacate problema nu e nici pe departe a fi rezolvata. Categoric trebuie facut mai mult in sensul asta", adauga Andreica.

Mandachi, Spartan: As face imprumuturi de miliarde si as investi masiv in invatamant

"In 2019 mi-am dat seama cat de incordati sunt antreprenorii in Romania. Am cunoscut multi oameni noi care prefera sa taca decat sa atraga atentia. Nu vrea nimeni batai de cap, pentru ca asta inseamna ca esti mereu sub lupa. Se simt mereu sub imperiul unei amenintari nevazute, dar binecunoscute. Instabilitatea legislativa a fost un factor negativ, insa cea mai grava problema este forta de munca. A fost un an catastrofal din acest punct de vedere, am renuntat la unele afaceri din cauza ca nu am cu cine sa le dezvolt. Poate ca nu-s nici eu cel mai bun lider, dar n-ai cu cine dezvolta. Am adus oameni din Sri Lanka. Romania este parasita de profesionisti si necalificati. Este un stres major. Este un chin sa iti focusezi toata atentia pe personal in loc sa iti pui originalitatea in slujba dezvoltarii afacerii. Am deschis puncte de lucru in Bulgaria, urmeaza alte state din UE. De mentionat ca am fost si concentrat pe voluntariat cu #sieu si nici nu am fost dedicat organizatiei mele", sustine Stefan Mandachi, fondatorul lantului de restaurante Spartan si cel care a construit primul metru de autostrada din Moldova.

Omul de afaceri spera ca actualul guvern sa asigure predictibilitatea si stabilitatea mediului de afaceri in anii care urmeaza.

"In 2020 astept ca guvernul pro-business, asa cum s-a autointitulat, sa nu fie macar anti-business, cum au fost altele in trecut. Nu vrem miracole, dar macar sa fie echitate si pentru antreprenori. Stabilitate. Predictibilitate. Sa nu mai fie diferente intre privati si bugetari, care beneficiaza de facilitati si fel de fel de "pansamente sociale" configurate pe spinarea mediului de business. Mergi vineri la ora 15:00 in institutii si cere o hartie, sa vezi pe cine mai gasesti.
Astept o debirocratizare totala si trecerea pe online si digital a tuturor hartoagelor care sa vina la pachet cu tragerea la raspundere a celor care lucreaza la stat si prin lipsa de profesionalism, lene, delasare si sictir creeaza un context prielnic coruptiei. La noi nimeni nu raspunde de nimic.

Mai mult, fondatorul Spartan spune ca ar investi miliarde in educatie, pentru a reseta sistemul romanesc de invatamant.

"Astept scaderea impozitelor pe salarii si legiferare favorabila intoarcerii cetatenilor romani din afara. Evident, astept investitii majore in educatie si infrastructura. Scoli dupa model finlandez sau adaptate si o autostrada ca in Croatia sau Cehia. Nu zic Germania, nu-s exagerat. Educatia si infrastructura ar propulsa Romania. Eu as face imprumuturi de miliarde cu dobanzi mici pe 10-20 ani si as investi masiv, enorm in invatamant pana schimbam mentalitatea care este intepenita in traumele din comunism. Dar cum sa resetezi Romania cand sunt unii elevi care inca merg flamanzi la scoala? Cum se concentreaza ei pe mentalitati cu o masa pe zi si aia vai de ea? As reseta sistemul de invatamant si as face o stea de autostrazi in toata Romania. Si in 10 ani tragem linie si vedem unde ar fi Romania", conchide omul de afaceri.

Dan Boiangiu, Arval: Sunt semnale ca poate veni o criza

Pentru ca o data la cativa ani exista o perioada in care cresterea economica stagneaza, in baza ciclurilor economice, foarte curand ar putea sa se intample acest lucru.

"Sunt semnale ca poate veni o criza, atat din Romania, cat si de afara. Sunt fenomene care cred ca vor putea genera crize. In primul si in primul rand, lipsa fortei de munca. Europa se confrunta cu o criza nemaintalnita de forta de munca, iar asta poate frana cresterea. Cred ca totusi criza precedenta ne-a invatat pe toti lectia cumpatarii, inclusiv in Romania; constat ca oamenii sunt mult mai prudenti. Astazi, fata de atunci, avem un mediu mult mai bine pus la punct. Avem politici de creditare care sunt bine delimitate, cu grad de indatorare. Nu exista asa ceva in 2007. Toate firmele care fac creditare sunt reglementate, exista reguli foarte clare. Suntem mult mai pregatiti fata de criza precedenta din multe puncte de vedere, dar efectele de supraincalzire le putem vedea. As spune ca este doar firesc ca o economie sa parcurga niste cicluri. Noi am fost intr-un ciclu de crestere, de boom. Este doar o chestiune de timp pana cand cresterea se aplatizeaza si dupa aceea incepe o recesiune. Totul e ciclic si e absolut normal sa fie asa", spune Dan Boiangiu, directorul general al Arval Romania.

Dan Boiangiu a preluat conducerea Arval Romania la 01 ianuarie 2014 dupa 8 ani de experienta in cadrul companiei unde a coordonat strategiile comerciale din functia de director comercial.

Fondata in 1989 si detinuta in totalitate de BNP Paribas, compania Arval este specializata in leasing operational full service pentru vehicule.

Foto: By Dima Sidelnikov / Shutterstock

Nu ai cum sa spui ca nu esti multumit de bursa anul acesta. In 2020? Cresteri de maximum 10%

Alegerile parlamentare de anul viitor vor bloca, cel mai probabil, orice decizie de ordin politic ce ar putea sa ameninte capitalul electoral electoral al partidelor. In plus, decizii populiste, precum dublarea alocatiilor pentru copii adoptata miercuri, nu fac decat sa amplifice problemele economice pe care Romania le va avea in urmatorul an, considera Dragos Mesaros, seful departamentului de tranzactionare al firmei de intermediere financiara Goldring.
Am doi copii si totusi nu m-am bucurat de cresterea alocatiilor. Dai bani cand ai de unde. Nu o vom simti imediat, dar tot noi, cu pensiile si alocatiile marite, vom avea de suferit cand economia ajunge sa aiba derapaje

Camera Deputatilor a aprobat miercuri, in calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” si 29 abtineri, propunerea de dublare a alocatiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe luna, masura al carei impact bugetar este de aproximativ sase miliarde de lei. Cu o zi inainte de adoptarea deciziei, ministrul Finantelor, Florin Citu, subliniase ca majorarea alocatiilor si scaderea TVA in 2020 reprezinta “o joaca cu focul” a clasei politice.

“2020 va fi un an puternic afectat de alegerile parlamentare, iar din acest motiv nimeni din sfera politica nu va indrazni sa adopte reforme sau sa ia decizii de impact ce ar putea sa nu fie bine primite in randul populatiei. Ma astept sa fie un an dominat de ‘frica politica’, o teama fata de schimbari majore. De asemenea, prognoza de crestere economica, de 4,1%, mi se prea optimista si vom ajunge sa taiem din ea cum vom taia si in 2019, din bugetata crestere de 5,5%, pana spre 4%”, a declarat Dragos Mesaros.

Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o crestere economica de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% si o rata medie a inflatiei de 3,1%, potrivit Raportului privind situatia macroeconomica pe anul 2020 si proiectia acesteia pe anii 2021-2023. Veniturile prevazute pentru 2020 sunt de 360,1 miliarde de lei, cu o pondere in PIB de 31,9%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,6 miliarde de lei, respectiv 35,4% din PIB.

Nu ai cum sa spui ca nu esti multumit de bursa anul acesta. In 2020? Cresteri de maxim 10%

44% este castigul generat anul acesta de cele mai importante 25 de companii de pe Bursa de Valori Bucuresti, incluzand si dividendele pe care le-au distribuit (indicele BET-XT-TR). De asemenea, BET, indicele care urmareste evolutia celor mai tranzactionate 16 actiuni din piata (cu exceptia SIF-urilor), a urcat cu 30%.

“Si ca investitor pe bursa, si ca broker, nu ai cum sa spui ca nu esti multumit de acest an. Cand bursa creste in medie cu 30-40% nu ai ce sa mai spui, a fost unul dintre cei mai buni ani de dupa criza din 2008. Totusi, nu avem cum sa crestem si anul viitor la fel de mult; personal nu ma astept la o apreciere mai mare de 7-10% pe BET in 2020. Sunt destule companii ale caror actiuni au ajuns aproape de maxime”, spune Mesaros.

Brokerul considera insa ca societatile de investitii financiare (SIF1) si Fondul Proprietatea (FP) ar putea sa aiba evolutii mai bune decat restul pietei in 2020.

“Fondul Proprietatea avea crestere de profit 103% la 9 luni. In aceste conditii, anul viitor nu cred ca ii va putea bate cineva la dividende. Nu as lega potentialul de crestere al FP, in urmatorul an, de posibilitatea listarii Hidroelectrica. Desigur ca toata lumea in piata isi doreste aceasta companie pe BVB, insa la cate amanari au existat pana acum nu ar fi nicio surpriza sa vedem o noua intarziere.

De asemenea, anumite SIF-uri au realizat deal-uri importante in ultimii ani si au la dispozitie sume importante de bani. La SIF1, de exemplu, programele de rascumparare nu avut mare succes; vor trebui sa faca ceva cu banii”, a mentionat directorul de tranzactionare al Goldring.

SIF Banat-Crisana a inlocuit in ultimii ani distributiile de dividende cu programele de rascumparari de actiuni. Ultima oferta de rascumparare, desfasurata de societate in perioada 22 octombrie – 4 noiembrie, a fost inchisa fara succes, investitorii punand pe masa la vanzare doar 4,2 milioane de actiuni din cele 18,7 milioane pe care SIF1 si le dorea.

Fondul Proprietatea si-a dublat profitul la 1,93 miliarde lei in primele 9 luni ale acestui an. Cresterea profitului FP a venit in contextul unor incasari semnificative de dividende in 2019. Actiunile Fondul Proprietatea au crescut anul acesta cu 34,7% pe Bursa de Valori Bucuresti.


Bugheanu, Peugeot: Piata auto ar putea scadea cu 10%

Dupa cresterea de 10% inregistrata anul acesta, piata auto ar putea stagna in 2020 luand in calcul reintroducerea Programului Rabla, care a fost o strategie pentru perioada 2017-2019.

Fara Programul Remat, anul viitor piata auto ar putea scadea cu 10% pana la nivelul din 2018.

"Estimam o stagnare a pietei auto anul viitor. Va fi foarte important sa stim daca va mai exista Programul Rabla. El a fost pe 3 ani de zile. Fara el ar scadea piata cu aproximativ 10%. Au fost aproape 30.000 de masini vandute prin Programul Remat anul acesta", a declarat, pentru Wall-street.ro, Cosmin Bugheanu directorul comercial Peugeot, marca din portofoliul importatorului Trust Motors.

Piata auto din Romania va depasi 200.000 de unitati anul acesta. Dupa primele 11 luni ale anului, piata auto (autoturisme si vehicule comerciale) a crescut cu 8,2% la 185.418 masini. Din acestea, 160.142 de unitati sunt autoturisme si 25.276 de unitati sunt vehicule comerciale.

Foto: gpointstudio / Shutterstock


Simona Cocos, Zentiva: Modul de calcul al taxei clawback ramane principala problema

"Modul de calcul al clawback ramane principala problema pentru noi si ceilalti producatori locali de medicamente. Genericele sunt in general medicamente accesibile si nu pot fi taxate in acelasi mod cu cele inovatoare. Ambele sunt importante pentru sistem si pacienti, dar formula actuala de calcul clawback pune probleme serioase de dezvoltare producatorilor locali", este de parere Simona Cocos, Director General Zentiva Romania si Republica Moldova.

Acesta spune ca producatorii romani nu mai au suficiente resurse incat sa investeasca in extindere, in cresterea productiei si diversificarea portofoliului, in multe cazuri fiind nevoiti sa renunte la medicamentele care nu mai sunt viabile economic.

"Cu mai putine medicamente ieftine pe piata, bugetul de sanatate este impovarat de cheltuieli mai mari pentru medicamente mai scumpe, ajungand de fapt sa acopere intr-o masura mai mica accesul pacientilor la servicii de sanatate. Fara o modificare echitabila a taxei clawback, producatorii romani sunt nevoiti sa se orienteze foarte mult catre cresterea exporturilor", precizeaza directorul Zentiva.

Pentru anul 2020, Zentiva isi doreste ca guvernul Romaniei sa recunoasca productia de medicamente drept un sector economic strategic. In timp ce Slovenia, Ungaria si Polonia sunt tari in care aceasta industrie produce in valoare de 2 – 3 miliarde EUR/anual, Romania abia ajunge la jumatate de miliard.

"Insa avem competentele necesare astfel incat productia de medicamente sa poata deveni un sector cheie. Suntem angajatori importanti, contribuitori prin taxe si impozite, dar si exportatori. Cu gandire strategica si vointa, si industria romaneasca se poate dezvolta semnificativ in beneficiul economic al tarii. Insa pana acolo, continuam sa functionam cu frana de mana trasa din cauza modului de calcul al clawback, care absoarbe resursele prin care am putea sa ne dezvoltam", precizeaza Simona Cocos.

Zentiva Romania este liderul in volume al pietei de medicamente generice, cu o cota de piata de 16,1% si o crestere anuala de 6,3% in perioada martie 2018 - februarie 2019. (conform IQVIA MAT februarie 2019). Principalele arii terapeutice in care Zentiva este unul dintre jucatorii majori pe piata sunt cardiologie, gastroenterologie, urologie si sistem nervos.

Zentiva Romania este parte a Grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanti producatori de medicamente generice din Europa. Grupul detine unitati de productie la Bucuresti si la Praga. Fabrica din Romania functioneaza neintrerupt din 1962, de la fondarea sa. In prezent, Zentiva Romania este cel mai mare producator de generice de pe plan local, in volume.

In 2018, Zentiva a finalizat procesul de separare fata de Sanofi, fostul sau proprietar, care a vandul pachetul de actiuni majoritar detinut la producatorul de generice catre Advent International, unul din cei mai mari si mai experimentati investitori de capital privat din lume.


Adrian Marin, Generali: Schimbarea a devenit una dintre putinele certitudini

"2019 a fost un an de consolidare si echilibrare a portofoliului. Din perspectiva operationala am reusit sa finalizam cu succes mai multe procese de simplificare: RCA online, notificarea daunelor auto si de locuinte online, am implementat semnatura electronica in contractele de retail, dar si solutii OCR pe fluxul de documentatie intre noi si unitatile reparatoare. Avem ambitia de a deveni parteneri pe termen lung pentru clientii si distribuitorii nostri, avand la baza conceptul Lifetime Partner implementat in intregul nostru grup", spune Adrian Marin, CEO Generali.

In perioada urmatoare, seful Generali apreciaza faptul ca piata va continua sa se dezvolte. "Sunt, desigur si puncte sensibile, dar exista oportunitati pe care trebuie sa le valorificam. Am vazut o evolutie pozitiva a tuturor liniilor de business, intre care s-au distins asigurarile de sanatate, Casco si cele de viata".

In opinia sa, o provocare importanta va fi legata de modul cum vor raspunde companiile de asigurari asteptarilor clientilor care dau o noua dimensiune vitezei si simplitatii. "In Generali, am facut pasi importanti in aceasta directie si, cu siguranta, vom continua si in anii urmatori".

Cea de-a doua provocare va fi "legata de evolutiile din mediul economic, in special cele legate de inflatia costurilor pe toate palierele si de volatilitatea pietei fortei de munca. Altfel, schimbarea a devenit una dintre putinele certitudini. Asigurarile au noi provocari de gestionat - riscurile generate de schimbarile climatice, amenintarile cibernetice, riscurile socio-politice - dar cred ca si oamenii, la randul lor, sunt deschisi catre a se proteja in fata acestora. Aici suntem obligati sa venim cu solutii si sa ne depasim, la randul nostru, multe dintre propriile prejudecati", conchide Adrian Marin.






Industria telecom: Predictibilitatea, cuvantul cheie

Mediul de afaceri in general, si in telecom in particular, are nevoie de predictibilitate pentru a putea avea o dezvoltare durabila si pentru a putea continua planurile de investitii pentru viitor.

Miroslav Majoros, seful Telekom Romania spune ca industria locala s-a confruntat, in ultimii ani, cu multe provocari legate de costuri tehnologice, masuri legislative si schimbari neasteptate in politica fiscala. Operatorul telecom subliniaza ca una dintre prioritatile companiei pe 2020 va fi extinderea proiectelor de Smart City.

In Romania, si Telekom si Vodafone si Orange au proiecte de smart cityes implementate in judete precum Cluj, Constanta, Neamt sau Bucuresti.

Miroslav puncteaza faptul ca industria telecom locala s-a confruntat, in ultimii ani, cu multe provocari legate de costuri tehnologice, masuri legislative si schimbari neasteptate in politica fiscala. "Nu a fost usor pentru operatori sa faca fata acestor provocari si sa se mentina pe linia de plutire. A trebuit, cu totii, sa ne regandim si sa ne adaptam planurile de investitii, pentru a putea depasi aceste perioade dificile.

Sper ca 2020 va fi un an fara schimbari legilastive majore, in contrast cu ultimii doi ani, in care a fost foarte greu sa ne planificam si sa ne punem strategia in practica".

Liudmila Climoc, sefa Orange Romania, sustine ca actualul si urmatorul guvern trebuie sa fie atent la CUM implementeaza masuri economice si fiscale.

"La baza, toate masurile ar trebui sa fie fundamentate pe o analiza de impact extinsa si pe consultari preliminare cu reprezentantii comunitatii de afaceri, precum si cu partile principal interesate.

Toate industriile au nevoie de predictibilitate, pentru ca investitile sunt cheia unei dezvoltari sustenabile iar un plan coerent de investitii se poate realiza doar intr-un context de piata stabil si predictibil".

Vodafone Romania transmite ca anul 2019 a fost un an dinamic si provocator pentru mediul de afaceri. Anumite aspecte legislative care au marcat acest an fac mai putin relevanta comparatia cu anul precedent.

Murielle Loriloux, CEO al Vodafone Romania, spune ca Guvernul ar trebui sa introduca o strategie nationala care sa sustina Agenda Digitala, corelata cu investitii semnificative si sistematice din partea statului roman pentru a sustine cercetarea si dezvoltarea, implementarea de servicii digitale, solutii inteligente si inovatoarea in toate sectoarele, digitalizarea zonelor rurale, astfel incat contributia sectorului IT&C la PIB sa depaseasca nivelul de 5-6% de astazi.

"Taxarea in mod preferential a angajatilor din domeniul IT&C s-a dovedit o masura buna in ceea ce priveste atragerea de investitii semnificative din strainatate ale companiilor existente pe piata, dar si a unora noi.

PPP (parteneriatele intre universitati publice si companii IT&C pentru a crea un motor de crestere a fortei de munca cu competente, ceea ce ar putea permite companiilor o dezvoltare ulterioara intr-o piata a muncii care se confrunta cu lipsa resurselor)".

Razvan Bogasiu, senior manager, business development si strategy la Vodafone Romania, crede si el cu tarie ca mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate pentru a putea avea o dezvoltare durabila si pentru a putea continua planurile de investitii pentru viitor.

Foto: Shutterstock


Darie, Atelierul de Tarte: Este nevoie de forta de munca specializata si tehnologie de ultima generatie

"2019 a fost un an plin de provocari, datorate, in primul rand, adaugarii unui concept nou in portofoliul nostru: pizzeria Fomizza, un model de business mic in care incercam sa venim in intampirarea nevoilor consumatorilor. 2019 a fost anul aplicatiilor de comenzi de mancare. De aceea, focusul acestui proiect este mediul online", spune Darie, fondatorul restaurantului Atelierul de Tarte din Bucuresti.

Antreprenorul sustine ca mediul de afaceri are nevoie de forta de munca specializata si tehnologie de ultima generatie.

"Pentru 2020, asteptam o atentie sporita din partea autoritatilor in a oferi mediului de afaceri coerenta si predictibilitate legislativa si fiscala, constientizarea necesitatii unui plan national de formare profesionala in toate segmentele economiei. Pentru a putea evolua la nivel macro, avem nevoie de doua elemente: forta de munca specializata si tehnologie de ultima generatie, indiferent de domeniul de activitate", explica Darie.

Mai mult, Guvernul ar trebui sa creeze niste programe care sa avantajeze companiile care investesc local.

"Pentru ca mediul privat sa investeasca in elementele prezentate mai sus, e nevoie ca statul sa acorde o importanta sporita dialogului cu mediul de afaceri. Guvernul trebuie sa creeze anumite programe de avantajare a celor ce investesc in forta de munca locala, dar si in tehnologie noua", concluzioneaza antreprenorul.

In prima parte a anului 2020, planul fondatorului este sa deschida o noua locatie Atelierul De Tarte.

Donisa, APT: Mai multi angajati din zona non UE, in Romania

"Pentru APT Work Service anul 2019 a fost un an al provocarilor, mai ales din perspectiva atragerii candidatilor, dar, in acelasi timp, un an in care rezultatele nu s-au lasat asteptate in urma eforturilor noastre de crestere a business-ului. Am crescut portofoliul de clienti cat si numarul de angajati atat in Bucuresti, unde avem sediul, cat si in cele 3 branch-uri din Brasov, Timisoara si Iasi. Dinamica pietei muncii ne-a facut sa intensificam eforturile in termen de resurse alocate, ne-a facut sa fim mai rapizi in reactii, mai creativi astfel incat sa ajungem la candidatii vanati atat de mult in piata:, a declarat pentru Wall-Street.ro Sorina Donisa, sefa companiei.

Potrivit acesteia, in momentul de fata numarul de angajati al companiei depaseste 2.400 de persoane, majoritatea plasate in regim de munca temporara, in plus cu 1.000 de muncitori fata de finalul anului 2018.

Focusul companiei in 2020 va fi pus pe cresterea liniilor de business de recrutare si munca temporara, precum si continuarea expansiunii teritoriale cu doua noi locatii.

Care vor fi principalele provocari in 2020 pentru piata de recrutare

"Ma astept ca si anul viitor sa fie un an in care candidatii seteaza trendul pietei muncii avand asteptari de flexibilitate din partea companiilor atat in termen de pachet salarial cat si beneficii, program flexibil, programe de dezvoltare personala, cultura organizationala. In anul 2020 estimez ca vom vedea in unele sectoare de activitate mai multi angajati din zona non UE, fiind inca o zona putin explorata in Romania in comparatie chiar si cu tarile vecine care au o legislatie mai permisiva si care si-au rezolvat problema lipsei fortei de munca prin atragerea de ucrainieni, sarbi, asiatici", a precizat Donisa.

Potrivit acesteia, sectorul automotive, unde cererea de forta de munca extrem de ridicata din anii precedenti incepe sa se stabilizeze si nu mai vedem volume atat de mari, insa exista alte domenii care compenseaza aceasta stabilizare cum ar fi retail, horeca, contructii. Industria IT si sectorul de servicii (BPO, SSC) va continua sa creasca in 2020 si vedem o disponibilitate mai mare de expansiune a acestor sectoare si in orase mai mici nu numai in orasele mari.

Asteptari ai din partea legislativului in 2020

"Sper ca in zona legislativa sa vedem mai multa predictibilitate pe termen lung, schimbarile sa fie facute prin consultarea mediului de business si cu suficient timp inainte astfel incat companiile sa poata sa-si faca planuri de business pe termen lung. In zona legislativa a muncii temporare sper sa fie aprobat proiectul de modificare al HG 1256 care aduce clarificari privind desfasurarea activitatii de munca temporara in linie cu directiva europeana 104. De asemenea ar fi extrem de benefic sa vedem o simplificarea a procedurilor administrative in relatia cu angajatii si autoritatile. Exista un volum mare de documentatie care trebuie intocmita si cu termene stricte iar noua realitate a muncii e diferita. Un exemplu elocvent este programul flexibil, uneori inegal, munca de acasa, telemunca, solicitate de angajati, companiile fiind deschise in a le implementa, insa din pacate vin cu o povara administrativa excesiva (acte aditionale cu mentionarea programului exact, pontaje, instructaje SSM etc)", a detaliat sefa APT.

Totodata, o alta zona in care specialistii in recrutare au asteptari este digitalizarea informatiilor detinute de diverse autoritati, bazele de date trebuie corelate intre ele.
Astfel incat sa nu depui la trei autoritati aceleasi documente daca ele exista deja in baza de date ale unei alte autoritati de stat

Majorarea pensiilor cu 40% in 2020, un soc prea mare pentru economia Romaniei: care ar fi solutia "ideala"?

Adrian Codirlasu, presedintele CFA Romania, considera ca politica fiscala puternic prociclica din ultimii ani a contribuit semnificativ la starea actuala a deficitelor gemene ale Romaniei, deficitul bugetar si deficitul de cont curent, si la nivelul inflatiei, care au ajuns sa puna presiune pe deprecierea leului.

O solutie pe care o vede reprezentantul CFA si pe care o asteapta de la autoritati este in primul rand scaderea cheltuielilor publice pentru a se incerca reducerea deficitului bugetar. De cealalta parte, o masura ideala ar fi cresterea veniturilor la buget, insa acest lucru se face mai greu, printr-un proces care necesita mai mult timp.

“Pe termen lung, solutia ideala este cresterea veniturilor colectate, insa acest lucru se poate face mai greu. Presupune informatizarea ANAF, dar, avand in vedere dimensiunea institutiei publice, poate lua ani. Deci, in 2020 nu vom vedea efecte imediate”, precizeaza Codirlasu.

Deficitul bugetar este un indicator macroeconomic care reflecta faptul ca statut inregistreaza cheltuieli mai mari decat venituri. De cealalta parte, deficitul de cont curent este un indicator care masoara comertul unei tari si evidentiaza faptul ca valoarea bunurilor si serviciilor importate este mai mare decat a celor exportate.

Referitor la pensii, reprezentantul CFA face trimitere la declaratiile Comisiei Europene si ale Fondului Monetar International (FMI) care au precizat ca aplicarea legii ce majoreaza punctul de pensie cu 40% incepand din septembrie 2020, ar face ca deficitul sa sara de 5% din PIB, devenind astfel extrem de greu de finantat.


“Agentia de rating Standard&Poor’s a precizat ca un asemenea soc pentru economie nu este compatibil cu un rating de tipul “investment grade” si ar fi posibila o scadere a rating-ului tarii noastre. Socul de 40% este prea mare pentru economie, ideal ar fi impartirea acestuia undeva pe 3-4 ani, astfel incat sa fie majorari carora economia si deficitul bugetar sa le poata face fata”, explica Codirlasu.

S&P Global Ratings si-a revizuit perspectiva asupra Romaniei de la stabila la negativa anul acesta si a mentinut ratingul de credit suveran in moneda straina si pe termen scurt la "BBB-/ A-3", decizii ale caror consecinte consta in imprumuturi mai scumpe pentru tara noastra.

In ceea ce priveste aceasta majorare a pensiilor care ar putea reprezenta un soc pentru economie, premierul Ludovic Orban a declarat la finalul lunii noiembrie ca legea este adoptata de Parlament si promulgata de catre presedintele Klaus Iohannis, iar Guvernul doreste sa o respecte, lucru evidentiat si de Codirlasu.

“Fiind lege, ea trebuie aplicata, insa efectele pentru economie vor fi puternic negative. Noi iesim in evidenta negativ in regiune cu cele doua deficite, bugetar si de cont curent, care trebuie finantate inclusiv extern. Avem cel mai mare deficit de cont curent, in conditiile in care majoritatea au excedente in regiune, si asta scoate in evidenta negativ economia Romaniei in regiune, din aceasta cauza nu cred ca vor fi presiuni de apreciere a leului ci de depreciere a acestuia. Insa, una moderata, CFA Romania are ca anticipatie pentru urmatoarele 12 luni un curs euro/leu undeva la 4,85-4,86, este o depreciere, dar una usoara de 2-3 procente”, explica analistul.

Presedintele CFA considera ca informatizare administratiei publice reprezinta una dintre solutiile cheie care ar putea duce la echilibrarea economiei, insa implica un proces de lunga durata.

“Cred ca aparatul de stat este prea stufos, iar informatizarea va duce la utilizarea unui numar mai mic de resurse si la eficientizarea acestuia. Pe termen lung, va elibera unele costuri din cheltuieli ce vor fi folosite pentru investitii”, precizeaza Codirlasu.

Revenind la cele doua deficite, acesta considera ca pot fi finantate atat timp cat nu este un soc extern major, un soc ce ar prinde Romania descoperita din cauza nivelului la care se afla acestea.

Conform prognozelor Comisiei Europene prezentate si in raportul asupra stabilitatii financiare, publicat recent de Banca Nationala a Romaniei(il gasiti AICI), presiunile se vor mentine si in perioada urmatoare in ceea ce priveste deficitul de cont curent. Accentuarea acestuia poate avea impact semnificativ asupra fluxurilor de capital si poate conduce la deteriorarea echilibrelor la nivel macroeconomic. Raportul puncteaza faptul ca aceasta situatie este preocupanta mai ales in conditiile in care Romania prezinta cel mai mare deficit de cont curent in randul economiilor emergente din regiune.

CFA Romania este asociatia profesionistilor in investitii din Romania, in mare parte detinatori ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrata de CFA Institute (USA). CFA Romania este una dintre cele peste 152 de societati membre ale CFA Institute.





Jianu, CNIMPPR: Avem nevoie de un proiect national de digitalizare a administratiei publice si a mediului de afaceri

Florin Jianu, presedintele Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania, se asteapta ca in anul 2020 autoritatile publice sa se concentreze pe mai multe aspecte, precum investitiile in infrastructura, sprijinirea IMM-urilor sau digitalizarea.

Acesta considera ca noul Guvern trebuie sa elaboreze un proiect national de digitalizare atat a mediului de afaceri cat si a celui public. Entitatea pe care o reprezinta a pus pe masa noului ministru al Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, un set de propuneri care contine si acest aspect.

CNIMPPR a propus noului executiv ca in programul Start-up Nation, prin care firmele noi pot obtine fonduri nerambursabile de maximum 200.000 de lei fiecare, sa fie introdusa obligativitatea achizitiei unui pachet digital care sa contina minim un site de prezentare a activitatii, un soft de gestiune a datelor si o solutie de semnatura electronica.

Jianu isi doreste transformarea digitala a intreprinderilor, cu focus pe educatia antreprenorilor si a angajatilor din IMM-uri, tranzitia de la scoala la viata activa a elevilor si studentilor prin pregatirea acestora pentru Industria 4.0, ceea ce ar consta in oferirea unor programe integrate de consiliere profesionala si de pregatire in domeniul competentelor digitale de baza.

“Avem nevoie de mai mult spirit de initiativa si de mai multa solidaritate, mai ales in aceste zile cand toate gandurile noastre merg la tinerii care acum 30 de ani s-au sacrificat pentru ca noi sa punem sa vorbim despre antreprenoriat”, precizeaza Florin Jianu, pentru Wall-street.ro.


Dincolo de propunerile CNIMPPR pe care noul Guvern le-a realizat deja, pentru anul 2020 mai raman initiative ale entitatii conduse de Jianu precum:
  • Programul “Hai Acasa”, ce consta in stimulente pentru intoarcerea in Romania a specialistilor din diverse domenii care se confrunta cu un exod al fortei de munca specializata (medicia, constructii, IT, etc)
  • Start Up Nation Student: granturi de 10.000 de euro pentru studentii care au dezvoltat intreprinderi simulate si care doresc sa le transpuna in realitate
  • Implementarea unui program de debirocratizare care sa aduca tara noastra in primele 20 de tari la nivel global in “Raportul Doing Business 2020”.

Guvernul trebuie sa anunte masuri concrete care sa evite derapajele fiscale suplimentare

Starea de “sanatate” a economiei romanesti se poate inrautati in anul in care urmeaza in cazul in care nu vedem o serie de decizii care sa contribuie la consolidarea ei. Economistii Raiffeisen Bank Nicolae Covrig si Ionut Dumitru, lanseaza o serie de avertismente de care Guvernul ar trebui sa tina cont pentru a evita un scenariu negativ.

"Din punct de vedere macroeconomic, derapajul fiscal reprezinta cea mai vizibila problema. Masurile anuntate de Guvern pana in prezent sugereaza riscuri majore ca deficitul bugetar sa depaseasca tinta anuntata pentru 2020 (3,6% in PIB). In plus, cresterea pensiilor cu 40% prevazuta pentru septembrie 2020 este o masura care face afecteaza in mod sever stabilitatea finantelor publice pe termen mediu si lung, generand incertitudine cu privire la nivelul taxelor in anii urmatori. In acest context, ar fi necesar ca guvernul sa anunte masuri concrete care sa evite derapajele fiscale suplimentare si sa sustina consolidarea fiscala", explica Nicolae Covrig, economist in cadrul Raiffeisen Bank Romania.

Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank, considera ca fundamentele economice care stau la baza deprecierii monedei nationale se deterioreaza de ceva ani si se declara mirat de faptul ca aceasta nu a avut loc mai devreme. In ceea ce priveste estimarile emise de catre entitatea pe care o reprezinta pentru finalul anului urmator, ar putea sa fie un "scenariu destul de cuminte".

“Este greu sa dam predictii, in continuare avem o depreciere a leului la 4,9 (curs euro/leu n.r.) pentru finalul anului viitor. Dar este posibil ca acest scenariu sa fie destul de cuminte, raportat la nevoia de ajustare a deficitului de cont curent. Este de dorit ca ajustarea sa se produca acolo unde trebuie, in politica fiscala. Daca deciziile din sfera politicii fiscal-bugetare intarzie sa apara si vor fi amanate corectiile pentru dupa alegerile din 2020, adica in 2021, presiunea pe curs se va accentua”, precizeaza Ionut Dumitru pentru Wall-street.ro.

Cifrele prezentate in raportul asupra stabilitatii financiare publicat de catre Banca Nationala a Romaniei arata ca Romania va avea in 2019 cele mai mari deficite gemene din Uniunea Europeana, respectiv un deficit bugetar de 4,4% si un deficit de cont curent de 5,1% din PIB.

Sursa foto: Number1411 / Shutterstock.com.


Citeste si