Investigatia Consiliului Concurentei privind contractele incheiate de Transgaz se refera la proceduri de atribuire care au avut loc in perioada 2009-2011, iar, in prezent, toate licitatiile sunt organizate online, pe Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice - SICAP, potrivit unui comunicat al companiei de transport al gazelor.

SNTGN Transgaz SA informeaza asupra faptului ca, potrivit Convocatorului sedintei Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor (AGEA) ce va avea loc pe 10 februarie 2019, societatea supune aprobarii achizitionarea de servicii de consultanta, asistenta si reprezentare juridica de specialitate in probleme de dreptul concurentei, legislatie si proceduri europene incidente, care sa apere interesele companiei si sa minimizeze riscul unei solutii nefavorabile din Raportul investigatiei realizate de Consiliul Concurentei, conform Agerpres.ro.

"Subliniem faptul ca aceasta investigatie se refera la actiuni vizand modul in care s-au derulat proceduri de atribuire a unor contracte de achizitie de lucrari derulate de Transgaz in perioada 2009-2011, deci inainte de inainte de implementarea managementului privat la Transgaz, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, cu modificarile si completarile ulterioare si ca nu exista investigatii ale Consiliului Concurentei cu privire la licitatii organizate de Transgaz in ultimii ani", se arata in comunicat.

Potrivit comunicatului, SNTGN Transgaz SA, companie cu guvernanta corporativa, listata la Bursa de Valori Bucuresti, are implementat Planul de integritate, conform cu cerintele Strategiei Nationale Anticoruptie.

"Societatea acorda o importanta deosebita administrarii eficace si responsabile a tuturor resurselor angajate. Transgaz a raspuns intotdeauna cu promptitudine tuturor solicitarilor formulate de Consiliul Concurentei in ceea ce priveste modul de organizare a licitatiilor. SNTGN Transgaz SA, in calitate de entitate contractanta, conform Legii nr. 99/2016 privind achizitiile sectoriale, publica in Sistemul Electronic al Achizitiilor Publice, SICAP, (fost SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, anunturi de participare, care au atasata intreaga documentatie de atribuire in vederea elaborarii si depunerii ofertelor", mai spun oficialii Transgaz.

Citeste si:
Companii de paza amendate pentru trucarea unei licitatii Romsilva
Concurenta a amendat doua...

Astfel, prin intermediul SICAP se asigura oricarui operator economic interesat, accesul direct, nerestrictionat si deplin, prin mijloace electronice, la continutul documentatiei de atribuire.

"Procedurile de atribuire a contractelor sectoriale se desfasoara integral online, cu depunerea ofertelor si a solicitarilor de clarificari in SICAP, ceea ce garanteaza transparenta totala a intregului proces de achizitie. Consideram ca pentru corecta si completa informare a tuturor partilor interesate de activitatea companiei, aceste precizari sunt foarte importante", potrivit comunicatului.

Transgaz risca o amenda de aproximativ 4% din cifra de afaceri de la Consiliul Concurentei, iar actionarii au fost convocati pe 10 februarie pentru a aproba achizitia unor servicii juridice si de reprezentare a companiei in aceasta speta.

Citeste si:
Profi poate sa preia oficial cele 18 magazine ale Pram Maya
Profi poate sa preia oficial...
Sursa foto: Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Companii »




Ascultă primul podcast de FinTech și digital banking din piață.

Citeste si
Gigantul farmaceutic Roche, amendat cu 12,8 milioane de euro
Setari Cookie-uri