Te invitam la Future Healthcare, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic si serviciilor medicale, pentru a afla mai multe despre industria de sanatate. Inscrie-te gratuit la conferinta aici!
In perioada ianuarie – decembrie 2019, volumul medicamentelor eliberate catre pacienti in Romania a fost de 625,5 milioane cutii, in crestere cu 2,1% fata de anul 2018, in timo ce numarul total de zile de tratament a crescut cu 3,4%, arata sursa citata. Totodata, volumul medicamentelor pe baza de reteta (Rx) din farmacii s-a ridicat la 377,4 milioane cutii (+0,5%), cel al medicamentelor fara prescriptie din farmacii (OTC) la 217,8 milioane cutii (+5,5%), iar volumul medicamentelor din spital la 30,3 milioane cutii (-1,8%).
Valoarea medicamentelor eliberate catre pacienti in Romania a fost de 17,82 miliarde lei la pret de distributie, cu 10,9% mai mult fata de anul 2018. Izoland impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) si cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 6,7%.
Bolile de inima ii trimit pe romani la farmacie
Cu privire la numarul cutiilor cumparate, romanii au achizitionat medicamente pentru sistemul cardiovarcular (144 milioane de cutii), sistemul digestiv (132 milioane de cuti) si sistemul nervos (97 milioane de cutii).
In ultimele 12 luni au avut loc cresteri in volum peste media pietei de 2,1%, in cazul medicamentelor antineoplazice si imunomodulatoare (+5,0%), al medicamentelor destinate sistemului digestiv si metabolism (+3,9%) cat si in cazul medicamentelor destinate sistemului cardiovascular (+2,5%). Medicamentele aferente sistemului respirator au crescut in acelasi ritm cu piata totala (+2,1%). Sub media pietei s-au situat medicamentele pentru sistemul musculoscheletic (+0,6%), cele pentru sistemul nervos (+0,5%), iar in scadere anti-infectioasele sistemice (-2,9%).
In valoare, in ultimele 12 luni se evidentiaza cresteri peste media pietei de 10,9%, in cazul medicamentelor antineoplazice si imunomodulatoare (+18,9%), al celor destinate sistemului musculo-scheletic (+15,8%) cat si celor destinate sistemului digestiv si metabolism (+14,7%). Sub media pietei s-au situat medicamentele pentru sistemul nervos (+7,1%), sistemul respirator (+6,4%), anti-infectioasele sistemice (+4,7%) cat si cele pentru sistemul cardiovascular (+4,5%).
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: