Mașinile de spălat rufe cu uscător încorporat și frigiderele oferite de compania Arctic vor merge către Crucea Roșie Română, care le va distribui către spitalele din București și din țară, ajutând medicii să se protejeze în lupta împotriva coronavirusului.

Arctic precizează că transportul produselor către Crucea Roșie Română s-a făcut în condiții depline de siguranță, folosindu-se mașini igienizate, din flota proprie a companiei, iar șoferii care au operat aceste transporturi au fost echipați, la rândul lor, cu mănuși și măști de protecție, pe toată durata acțiunii.

Arctic activează pe pieța de electrocasnice din România. Cu aproximativ 4.300 de angajați, compania exportă 83% din producția totală în peste 85 de țări.

Cu o istorie de aproape jumătate de secol, Arctic este parte din grupul Arçelik din anul 2002, perioadă în care și-a crescut cifra de afaceri și capacitatea de producție.

Citeste si:
eMAG anunta noi oferte de Black Friday prin aplicatia mobila
eMAG anunta noi oferte de...

Compania deține cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa continentală, unitatea de la Găești producând până în prezent peste 36 de milioane de aparate frigorifice. De asemenea, deține și singura fabrică Industry 4.0 din România și una din puținele din Europa, fabrica din Ulmi, Dâmbovița, având o capacitate de producție de 2,2 milioane de unități pe an.

Fondat în 1955, Arçelik este unul dintre principalii jucători din industria de electronice și electrocasnice. Compania este prezentă în 146 de țări, are 30.000 de angajați, 23 de unități de producție în 9 țări (Turcia, România, Rusia, China, Africa de Sud, Thailanda, Pakistan, India și Bangladesh) și 35 de companii și birouri de vânzări în întreaga lume. Compania deține 12 branduri (Arçelik, Beko, Grundig, Blomberg, ElektraBregenz, Arctic, Leisure, Flavel, Defy, Dawlance, Voltas Beko, Altus) și este listată la Bursa de Valori din Istanbul.

Sursa foto: Arctic