1 Aprilie 2020

COVID-19 | În vreme de carantină, românilor le place să construiască. Cresc solicitările pentru materialele de construcție



Cererile de materiale de construcție au crescut cu 15%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat de presă.

“În contextul crizei COVID-19, tot mai multe companii din domeniul comercializării materialelor de construcții, dar și din alte domenii conexe și-au restrâns activitatea, ba mai mult unele sunt pe cale să închidă. Având în vedere că de 10 ani activăm în mediul online, am observat, în ultima lună, o creștere de 15 % a cererii în online a materialelor de construcție, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut,” declară Adina Lazar, General manager www.magazinul-meseriasului.ro

Obișnuiți cu o dinamică imprevizibilă a vânzărilor de materiale de construcție, la început de an, am observat că, încă de la debutul pandemiei, tot mai mulți români au cautat o alternativă la magazinele ce comercializează astfel de materiale de construcție în mod tradițional și s-au îndreptat către cumpărăturile din on-line.

“De asemenea, operatorii noștri ne-au semnalat faptul că românii, îngrijorați de situația actuală, le adresează acestora întrebări precum: dacă mai există stocuri, dacă se mai livrează la domiciliu, dacă se percep costuri suplimentare. Răspunsul operatorilor noștri este unul clar: stocuri există, se livrează la domiciliu ca și până acum, iar costuri suplimentare, de criză, nu există. Ba mai mult, în acest context am mărit numărul produselor pe care le comercializăm tocmai pentru că dorim să fim competitivi”, declară Adina Lazar

Daca în ianuarie, clientul www.magazinul-meseriasului.ro era format din firme de construcție, meseriași și persoane fizice în căutare de soluții & sisteme de ultimă generație, în plină criză COVID-19, aceștia sunt acum cu preponderență meseriași și persoane fizice aflate în carantina ce aleg sa își renoveze casele și gospodăriile. Interesant este faptul că în această perioadă toată gama de materiale de construcție, atît de interior, cît și de exterior a fost foarte solicitată.



Citeste si