Ikea asigură echiparea completă cu 350 de paturi, saltele, cearceafuri, pilote, perne, bucătăria pentru personalul medical, dar și o serie de produse de mic mobilier în valoare de peste 85.000 euro. Livrările au început deja în cursul acestei săptămâni, potrivit unui comunicat de presă.

Ikea este una dintre companiile care au răspuns apelului de implicare din partea Auchan și Leroy Merlin pentru proiectul de amenajare a unității de suport medical Bucureștii Noi. În acest sens, compania oferă articole textile și mobilier în valoare totală de peste 85.000 de euro.

„Suntem recunoscători echipei Ikea pentru că a înțeles necesitatea și importanța acestui proiect și a răspuns rapid invitației noastre. Jos pălăria în fața acestui exemplu de implicare concretă, la obiect, pusă în practică în timp foarte scurt! Contribuția Ikea și a celorlalți parteneri care deja s-au alăturat acțiunii noastre și cărora le mulțumim, ne ajută să facem pași importanți în realizarea proiectului. Relansez apelul către companii și către oamenii de business: veniți alături de noi, avem nevoie de susținere pentru a realiza acest centru de suport medical, în care vor fi tratate cazuri ușoare și medii, împreună putem ajuta spitalele și cadrele medicale din linia întâi”, a declarat Ionuț Ardeleanu, director general Auchan Retail România.

„Încă de la începutul răspândirii virusului Covid-19 în România, noi, la Ikea, am făcut tot ce am putut pentru a răspunde nevoilor oamenilor în această perioadă. Mulțumim Auchan pentru această nobilă inițiativă și pentru oportunitatea de a-i ajuta pe cei direct afectați – pentru noi este un privilegiu să le putem îmbunătăți viața și să îi susținem în ceea ce sperăm să fie o recuperare cât mai rapidă. Vom continua să punem oamenii pe primul loc în tot ceea ce facem”, a declarat Violeta Neniță, market manager Ikea România.

Pe 2 aprilie 2020, Auchan Retail Romania, împreună cu Leroy Merlin România, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), au început organizarea unui centru de spitalizare pentru persoane noncritice, prin punerea la dispoziție a unui spațiu de 7.500 metri pătrați în Bucureștii Noi, respectiv amenajarea și echiparea lui pentru a fi predat, ulterior, Ministerului Sănătății.

Suprafața de 7.500 m2 este în plin proces de echipare și urmează să acomodeze 350 de paturi, containere de cazare pentru medici, containere sanitare și dușuri pentru pacienți, zone distincte de luat masa pentru cadre medicale și pacienți, asigurându-se astfel condiții decente de îngrijire pentru cazurile noncritice. De asemenea, pacienții și personalul medical vor avea mesele zilnice asigurate, precum și servicii conexe de funcționare a spațiului.

Companiile sunt invitate să se implice și pot apela numărul de telefon 0374 45 46 41, de luni până vineri între orele 9-18, sau pot scrie la adresa: sustin@auchan.ro. De asemenea, donații mai pot fi făcute și prin intermediul Asociației Zi de Bine – 0725565375/ contact@zidebine.ro. Toate informațiile despre proiect pot fi consultate pe www.auchan.ro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri