Cris-Tim a achitat în avans impozitele la bugetul statului, de 20 mil. lei

Cris-Tim, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa produselor alimentare, a achitat în avans taxele şi impozitele la bugetul statului şi bugetele locale, în sumă de 20 de milioane de lei, în vederea susţinerii economiei, potrivit reprezentantilor companiei.

"În dorinţa de a veni în sprijinul eforturilor de susţinere a economiei, de echilibrare a bugetului de stat şi a celor locale, companiile grupului Cris-Tim au achitat în avans taxele şi impozitele datorate, renunţând să beneficieze de facilităţile anunţate de autorităţi. Astfel, o sumă totală de 20 de milioane lei a fost direcţionată către bugetul de stat şi cele locale", se arată în comunicatul companiei, scrie Agerpres.

Reprezentanţii Grupului Cris-Tim susţin că în prezent se afla în situaţia în care modificarea comportamentului de consum nu pune în pericol stabilitatea financiară a companiei, capacitatea de protecţie a clienţilor şi a celor 2.500 de angajaţi ai săi.

"Deciziile pe care le-am luat sunt născute din spirit de solidaritate, din respect pentru oameni, sunt contribuţii modeste făcute în sprijinul celor profund afectaţi de această situaţie extraordinară. Ne bazăm mai mult ca oricând pe inspiraţia, seriozitatea şi profesionalismul celor care gestionează criza medicală. Avem aşteptări foarte mari de la cei care gestionează bugetele administraţiilor de stat, în speranţa unui viitor în care execuţia bugetară nu va mai fi creditată de companii, mă refer la identificarea unui mecanism mai eficient de rambursare a TVA-ului şi plata la timp a concediilor medicale. Sperăm ca industriile mai puţin afectate să ni se alăture, fiind convinşi că actuala criză este şansa schimbării paradigmei României neputincioase" a declarat Radu Timiş, preşedintele grupului Cris-Tim.

De asemenea, pentru a susţine eforturile sistemului medical, familia Timiş, deţinătoarea grupului Cris-Tim, a donat 1,45 de milioane de lei, în cadrul teledonului "Români împreună", pentru utilarea secţiilor ATI cu echipamente şi aparatură medicală.

Citeste si:
Coronavirus | Cris-Tim donează alimente persoanelor aflate în...
Coronavirus | Cris-Tim...

"Una dintre valorile grupului Cris-Tim a fost, încă de la înfiinţare, grija pentru oameni, astfel că suntem mândri de implicarea noastră alături de Fundaţia Mereu Aproape în dotarea cu echipamente şi aparatură medicală a secţiilor ATI din toată ţara", a precizat Cristina Timiş, vicepreşedintele grupului Cris-Tim.

Sursa foto: Agerpres
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri