Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a amendat Google România pentru că nu a luat nici o măsură de schimbare a denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în Catedrala Prostirii Neamului pe aplicația Google Maps, potrivit unui comunicat de presă al instituției, scrie G4Media.

CNCD a decis că fapta Google reprezintă o faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Mai mult, Google România e obligată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile.

Se recomandă ca în viitor Google București să informeze acționariatul privind situații similare, să traducă codul de conduită și în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română)

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri