Respectarea distanței sociale, utilizarea unor aspiratoare profesionale de înaltă performanță sau crearea de culoare de circulație în interiorul clădirilor sunt doar câteva dintre prevederile și recomandările pe care fiecare angajator trebuie să le respecte în această perioadă. Este deja mai bine de o lună de când o mare parte dintre angajați și-a reluat programul de lucru în companii. Acest eveniment a venit la pachet cu o întreagă serie de măsuri de prevenție pe care managerii sunt obligați legal, dar și moral, să le respecte.

Deși o parte dintre ele reprezintă doar prevederi temporare, adoptate în contextul actual, mesajul de substrat rămâne unul puternic: curățenia trebuie să devină o prioritate de acum înainte pentru fiecare organizație, fie ea publică sau privată. Mai mult ca niciodată, se va pune accentul pe utilizarea unor aspiratoare profesionale și a altor echipamente performante de curățenie, iar managerii vor fi obligați să găsească alternative eficiente, dar prietenoase cu bugetul.

Care sunt, între timp, cele mai importante reguli de care ar trebui să țină cont angajatorii în această perioadă?

Distanțarea socială, o constantă de bază

Evitarea aglomerației și păstrarea distanțării sociale sunt cele mai importante principii în acest moment. Pentru a se asigura că există un contact limitat între angajați, managerii ar trebui să implementeze o serie de măsuri de siguranță:

  • Culoare speciale de acces, destinate intrării și ieșirii din clădire, dar și circulației în clădire în timpul programului de lucru, pentru a preveni crearea unor zone de aglomerație în incinta sediului organizației;
  • Suspendarea accesului la zonele destinate socializării, dar limitarea accesului în zonele comune;
  • Amplasarea dozatoarelor cu soluție dezinfectantă la intrarea în clădire, dar și în multiple zone ale clădirii;
  • Distanțarea birourilor, reducerea densității personalului în fiecare încăpere și optimizarea programului de lucru;
  • Implementarea unui sistem de triaj al angajaților, pe baza măsurării temperaturii corporale.

Siguranța înseamnă, în primul rând, curățenie!

Așa cum menționam anterior, prevederile se vor schimba pe măsură ce ne vom îndepărta de starea de alertă. Cu toate acestea, problemele nu vor dispărea subit, iar atenția la siguranță și curățenie va trebui să rămână o constantă! Spațiile destinate birourilor, halele industriale, instituțiile publice și private expuse la un volum de circulație considerabil, vor avea nevoie obligatoriu de mașini curățenie performante, care să curețe și să igienizeze suprafețele.

Ca excelența în curățenie să devină standardul adoptat de fiecare organizație în parte, de multe ori, este nevoie de bugete de investiții impresionante, necesare achiziției și mentenanței unui set de aspiratoare profesionale și mașini curățenie.

Provocarea? Mai multe proceduri de curățare, mai puțin personal!

Bugetul limitat nu este singurul impediment cu care se confruntă angajatorii. Criza de personal din domeniul curățeniei a fost amplificată, în ultima perioadă, de restructurările în masă. Curățarea și igienizarea unui sediu dispus pe multiple etaje sau a unei hale industriale a devenit responsabilitatea unei echipe limitate, uneori, a unei singure persoane.

Folosindu-se de metodele clasice, un personal limitat nu va avea capacitatea de a asigura un nivel superior de curățenie. Este nevoie, așadar, ca managerul să investească în echipamente profesionale, menite să eficientizeze la maximum efortul angajaților și să faciliteze accesul la singurul standard despre care ar trebui să vorbim în această perioadă și nu numai: excelența!

Soluția? Sistemul de închiriere echipamente

În ultimii ani, liderii de pe piața echipamentelor de curățenie au dezvoltat sisteme performante de închiriere a acestor dispozitive, menite să reducă semnificativ investiția necesară accesului la cele mai înalte standarde de curățenie, dar și să combată criza forței de muncă din acest sector.

Prin închirierea unor mașini curățenie profesionale, un manager din sectorul privat sau public poate să beneficieze de avantajele cu care vin la pachet aceste echipamente în schimbul unei taxe lunare, care poate varia între 700 și 1.100 lei + TVA. Prin achiziție, un dispozitiv de acest gen poate necesita o investiție de până la 10.000 de euro.

Cu Tenrom, excelența în curățenie este accesibilă!

Unul dintre cele mai performante sisteme de închiriere din România aparține liderului Tenrom, unic distribuitor al produselor de înaltă calitate Tennant, dar și companie cu o vastă experiență în acest de sector. Serviciul de închirieri marca Tenrom este unul complet, incluzând, pe lângă produs, o serie de avantaje suplimentare: montare gratuită, instructaj pentru personalul de curățenie și service inclus pe toată perioada închirierii.

În prezent, compania deține cel mai mare parc cu echipamente de închiriat: peste 500 de dispozitive! Acestea sunt destinate utilizării în clădiri comerciale (hipermarketuri, mall-uri), industriale (fabrici, hale industriale, depozite), în instituții publice și private.

Fă cunoștință cu soluțiile performante Tenrom la www.tenrom.ro!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri