Criza provocată de pandemia COVID-19 a dus la pierderi mari în industria restaurantelor. Potrivit unui studiu realizat de aplicația de rezervări la restaurante Restograf în parteneriat cu HORA (Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România), peste 85% din restaurante au deschis terasele odată cu ridicarea Stării de Urgență, la 1 iunie. Dintre acestea, mai mult de jumătate au înregistrat pierderi de minim 80% din cifra de afaceri a anului 2019.

Situația este mai mult decât dificilă, iar 43% din respondenți cred că va dura undeva între 6-12 luni pentru ca cifra de afaceri să revină la nivelul din 2019. Mai ales în condițiile în care măsurile de ajutor din partea statului nu au fost suficiente – doar 23.9% dintre respondenți spun că au primit TVA-ul și alte restanțe fiscale din partea autorităților.

În toată această perioadă, dintr-un număr mediu de 88 de angajați, 71 au fost trimiși în șomaj tehnic, iar 83.8% dintre operatori au solicitat indemnizația de 75% din salariu.

Potrivit studiului, 85.3% dintre restaurante s-au redeschis la 1 iunie.

La nivel de angajați, industria HoReCa era un segment în care activau un număr mediu de 88 de angajați înainte de pandemia COVID-19. Dintre aceștia, în medie, au fost trimiși în șomaj tehnic 71 de angajați, iar 14 au fost disponibilizați, doar 3 fiind păstrați activi.

Măsuri de supraviețuire

Cele mai populare măsuri luate de operatori au fost de amânare a obligațiilor fiscale aferente Stării de Urgență, precum și obținerea unui Certificat de Urgență și a indemnizației de 75% din salariul angajaților trimiși în șomaj tehnic.

Doar 1,4% spun că livrările reprezintă una din principalele măsuri pe care le-au luat. Asta deoarece procentul încasat din livrările de mâncare abia ajunge la 10%-30% din cifra de afaceri în cazul celor mai multe dintre localuri (76%).

Statul nu și-a plătit datoriile fiscale

Doar 23.9% din respondenți au primit TVA-ul și alte restanțe fiscale din partea autorităților. 64,8% dintre respondenți spun că NU au beneficiat de rambursări din partea statului. În schimb, operatorii din HoReCa susțin că impactul deciziilor luate de autorități a dus la:

  • Activitate redusă cu peste 50% (60% dintre respondenți);
  • Venituri reduse (57,3%);
  • Reducerea numărului de angajați (49,3%);
  • Activitate suspendată / Locații complet închise (42,7%);
  • Insolvență (1,3%).

În aceste condiții 46,7% dintre respondenți se declară nemulțumiți față de măsurile de ajutor luate de stat, iar 40% spun chiar că sunt foarte nemulțumiți. Doar 10,7% se declară mulțumiți.

Studiul realizat de Restograf în parteneriat cu HORA s-a desfășurat în rândul proprietarilor și managerilor de localuri, în perioada 07-22 iulie, și a colectat date de la 423 de respondenți.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri