Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele şapte luni ale anului în curs cu 37%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 2.110 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 2.110 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 4,574 milioane de dolari, în scădere cu 66,3% faţă de ianuarie-iulie 2019, conform Agerpres.ro.

La 31 iulie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.286 (3,854 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine firmelor olandeze, respectiv 12,764 miliarde de dolari, în 5.470 de firme.

În iulie, au fost înmatriculate 436 de societăţi cu participare străină, cu un capital subscris de 732.700 dolari. Pe domenii, cele mai multe firme înmatriculate au fost înregistrate în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii auto şi moto, respectiv 31,42% din total, activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice - 20,87% şi transport, depozitare şi comunicaţii - 12,61%.

La finele lunii iulie 2020, în România existau 229.002 de societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de 63,917 miliarde de dolari.

Sursa foto: pressmaster / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri