Grupul spaniol Inditex a anunţat că marca sa de produse cu preţ redus Lefties a început joi vânzările online în Spania şi Portugalia, în ideea de a dobândi un avantaj digital faţă de lanţul britanic de magazine de haine Primark, transmite Reuters.

În prezent, Lefties vinde articole de îmbrăcăminte la preţuri reduse în peste 100 de magazine din şase ţări (Spania, Portugalia, Rusia, Mexic, Qatar şi Arabia Saudită), scrie Agerpres.

Înfiinţată în 1999 ca o modalitate de a scăpa de hainele Zara din sezonul anterior, Lefties are acum proprii săi designeri şi game de produse. Cu toate acestea, Lefties ese mai puţin vizibilă decât principalele mărci ale grupului Inditex, precum Zara, Massimo Dutti şi Bershka.

Vânzările online au crescut în timpul pandemiei de COVID-19 pe fondul închiderii magazinelor şi a reticenţei consumatorilor de a se aventura pe străzile şi centrale comerciale aglomerate. Însă costul livrării comenzilor făcute online afectează marjele de profit, în special pentru produsele de tip low-cost.

Analiştii de la Societe Generale au calculat că vânzările online nu ar fi profitabile pentru Primark, dacă lanţul britanic ar oferi livrări şi retururi gratuite, şi estimează că marja de profit ar scădea cu cinci puncte procentuale numai dacă ar oferi servicii online de tip click and collect.

"Inditex are infrastructura IT şi capacităţile oferite de celelalte branduri pentru a putea să asigure funcţionarea online a unui brand low cost. Primark ar trebui să înceapă de la zero", a declarat analistul Societe Generale, Anne Critchlow.

De altfel, în luna iunie a acestui an John Bason, director financiar la Associated British Foods, proprietarul Primark, declara că lanţul britanic nu are de gând să se răzgândească referitor la lipsa unei oferte online.

Inditex nu a informat dacă are de gând să extindă vânzările online şi pentru alte ţări unde marca Lefties este prezentă.

În România, la finele lui 2018, reţeaua Inditex era formată din 57 de magazine, cu brandurile Zara, Pull&Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho, Zara Home şi Massimo Dutti.

Sursa foto: Viorel Dudau/Dreamtime

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri