Ce presupune digitalizarea marketingului pentru un IMM și ce economii poate aduce

Aproximativ 500.000 de companii din România pot beneficia de o "democratizare" a transformării digitale în marketing și vânzări. Dacă până acum doar companiile mari, care dispuneau de bugete gigant, își puteau permite acest tip de soluții de automatizare, în prezent și întreprinderile mici și mijlocii au acces la produse de digitalizare prin care pot aloca de două ori mai puține resurse și obține rezultate de trei ori mai mari.

Potrivit specialiștilor MediaPost Martech, aceste rezultate pot fi obținute cu o investiţie iniţială de 2.000 de euro şi una lunară sub 1.000 de euro, mai precis un cost de 5 ori mai mic decât media actuală a unei astfel de soluții. Astfel, IMM-urile vor avea primele rezultate după trei luni, iar anual se pot face economii de peste 100.000 de euro, prin eficientizarea activității și creșterea productivității per angajat. De asemenea, prin automatizare, scade cu până la 80% timpul alocat sarcinilor repetitive, iar personalul alocat acestora va putea desfășura alte activități, mai creative.

Integrarea soluțiilor de tip CRM și de automatizare a vânzărilor și activității de marketing ajută compania să comunice personalizat. Mesajul şi stilul se aleg în funcție de nevoile și obiceiurile de navigare și achiziție ale fiecărui utilizator, toate detaliile fiind stocate în baza de date. Quickstart este un astfel de program, al cărui mod de funcționare simplificat contribuie la eficientizarea modelului de business şi, în acelaşi timp, face posibilă o reducere de 80% a preţului comparat cu servicii similare, pentru ca produsul să poată fi accesibil şi pentru IMM-uri. Licenţele pornesc de la 100 de euro, însă o implementare cu succes presupune aproximativ 1.000 euro lunar pentru licenţe şi servicii de implementare şi întreţinere, iar bugetul ideal este de 10.000 euro. Primele rezultate sunt vizibile după două săptămâni, dar o implementare completă și complexă durează circa șase luni.

„Am ales să distribuim acest produs acum pentru că în prezent, din estimările Mediapost, circa 500.000 de companii românești sunt automatizate doar în proporție de 20%, de patru ori mai puțin decât ar fi necesar pentru cerințele actuale ale pieței. Contextul este confirmat şi de un studiu al Băncii Europene pentru Investiții, conform căruia rata de digitalizare în România rămâne sub media europeană, motiv pentru care fondurile dedicate IMM-urilor românești vor fi suplimentate de Uniunea Europeană cu până la 150 de milioane de euro, pentru a remedia situaţia. În acest moment, este o oportunitate grozavă de new business pentru IMM-uri. Industria de marketing și tehnologie oferă instrumente de lucru sigure și moderne, prin intermediul cărora afacerile nu stau pe loc, ci își continuă activitatea, și își recalifică și păstrează angajații. Astfel, un business ajunge pe termen mediu sau lung să progreseze chiar și în condiții economice nefavorabile”, menționează, într-un comunicat de presă, Adrian Alexandrescu, Senior Partner MediaPost Martech.

Citeste si:
Adrian Alexandrescu, Interactions: Mobile? Problema este ca se...
Adrian Alexandrescu,...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Într-un grafic publicat de Banca Europeană pentru Investiţii, România ocupă un loc la coada clasamentului digitalizării, pe mai multe segmente de piaţă. Cea mai mare diferenţă faţă de media europeană, dar şi de cea americană, se înregistrează pe segmentul producţiei, unde există o diferenţă de aproximativ 20 de procente, ceea ce presupune o automatizare minimală. Potenţialul de automatizare este enorm în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât aici se înregistrează un volum semnificativ de sarcini repetitive.

Există percepția greșită că automatizarea o să amplifice valul de concedieri. Experiența însă ne-a arătat că lucrurile nu stau așa, ci dimpotrivă! Transformarea digitală și automatizarea au potențial real de a salva locuri de muncă în aproape orice industrie. Știm cel puțin un caz concret din industria farmaceutică, în care, datorită noilor soluții implementate, managementul a decis păstrarea și recalificarea întregii echipe de vânzări, de la agenți de teren la operatori desk sales, totul gestionat integral de un ecosistem digital. Trei luni mai târziu s-a dovedit o mutare câștigătoare și 27 de joburi au fost salvate”, adaugă Adrian Alexandrescu.

Compania are ca deziderat transformarea automatizării de marketing dintr-o alegere de nişă într-una de masă, în segmentul IMM-urilor. În acest scop, MediaPost Martech şi-a propus să vândă produsul Quickstart la câteva zeci de clienţi din zona IMM. Programul va ajuta companiile să aibă o tranziţie mai uşoară spre noua direcţie de marketing şi să permită angajaţilor să se concentreze pe cele mai importante aspecte ale businessului, nu pe responsabilități repetitive.

Grupul Mediapost a avut o cifră de afaceri de peste 121 de milioane de lei în 2019, cu o creştere de 16 milioane față de 2018. MediaPost Martech este parte a grupului Mediapost ce include și compania Interactions precum şi alte companii de comunicare şi marketing direct și este activă de peste 20 ani pe piața românească. În afară de România, compania este prezentă pe alte cinci piețe europene și a derulat de-a lungul timpului mai mult de 200 de campanii de marketing.

Citeste si:
Cum poți fi aproape de consumatorii tăi și să le oferi informații...
Business pe timp de criză:...

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri