Cum arată robotul de 2 metri care aranjează produsele pe rafturi

Japonia are cea mai în vârstă populație din lume, iar acest lucru arată că țara are o problemă acută de forță de muncă. Cu aproape o treime din populație în vârstă de peste 65 de ani, găsirea angajaților potriviți poate fi o provocare pentru mulți retaileri. Astfel, pentru a diminua această problemă, companiile apelează la tehnologie ca o soluție salvatoare, anunță CNN.

Așa a fost și în cazul a două dintre cele mai mari francize din Japonia: Lawson și FamilyMart. În această săptămână, primul robot și-a desfășurat activitatea într-un magazin de proximitate din Tokyo, în Lawson. În același timp, FamilyMart a testat aceiași roboți luna trecută și spune că intenționează să-i introducă în 20 de magazine până în 2022.

Cele două lanțuri implementează un robot numit Model-T, dezvoltat de startup-ul japonez Telexistence. Înalt de peste 2 metri, robotul se deplasează pe o platformă cu roți și este echipat cu camere, microfoane și senzori. Acesta poate stoca rafturi cu produse precum băuturi îmbuteliate, conserve și boluri de orez.

„Este capabil să cuprindă, sau să aleagă și să plaseze obiecte de mai multe forme și dimensiuni diferite în locații diferite", a declarat pentru CNN Business Matt Komatsu, șeful dezvoltării și operațiunilor de afaceri la Telexistence.

Cum funcționează robotul

Robotul Model-T, numit după automobilul Ford care a fost pionierul producției liniei de asamblare la începutul secolului al XX-lea, este controlat de personalul magazinului de la distanță.

Citeste si:
Pana in China si inapoi cu robotul care sorteaza resturi alimentare
Povestea Robochef: pana in...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

Un „pilot” uman poartă o cască de realitate virtuală și mănuși speciale care permite omului să „simtă” în propriile mâini produsele pe care le deține robotul. Microfoanele și căștile le permit acestora să comunice cu oamenii din magazin.

În teorie, robotul ar putea fi controlat de oriunde din lume.

„Acest lucru face recrutarea mai ușoară și oferă potențial de angajare în străinătate, unde există costuri mai mici ale forței de muncă”, spune Komatsu.

De ce Model-T și nu alți roboți

Această mobilitate îl diferențiază pe Model-T de alți roboți folosiți în magazine, cum ar fi cei utilizați de Walmart pentru a scana inventarul rafturilor. În schimb, roboții care sunt în general utilizați în depozite „ridică același produs din același loc și îl așează pe aceeași platformă - mișcarea lor este foarte limitată în comparație cu a noastră”, spune Komatsu.

Citeste si:
[FOTO] Profi combină magazinul de colțul blocului cu supermarketul....
FOTO Profi combină...

Telexistence nu intenționează să vândă roboții și sistemele VR direct către magazine, dar le va închiria. Compania nu vrea să precizeze prețul robotului, dar a spus că va fi competitiv din punct de vedere al costurilor cu forța de muncă umană.

Deși robotul ar putea ajuta cu deficitul forței de muncă, Model-T are încă o cale lungă de parcurs înainte de a funcționa la același standard ca un angajat uman. Robotul aranjează articolul pe raft în opt secunde, în timp ce pentru un angajat uman durează aproximativ cinci secunde pentru a face același lucru. Până în prezent, robotul nu poate gestiona decât produse ambalate, și nu articole de panificație sau fructe și legume.

Sursa foto: Telexistence

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri