Poşta Română şi-a extins reţeaua rutieră la nivel european prin inaugurarea unei noi curse auto, Bucureşti - Milano, informează miercuri compania.

Noua rută va asigura schimbul de trimiteri poştale cu origine Italia şi destinaţie România. Primul transport efectuat cu maşina Poştei Române a ajuns, deja, spre Milano încărcat cu peste o tonă de trimiteri poştale, scrie Agerpres.

"Situaţia fără precedent care a bulversat societatea anul acesta iar, pe lângă alte restricţii, au fost închise aeroporturile şi au apărut, astfel, întârzieri necontrolabile, ne-a obligat să găsim soluţii alternative de transport pentru a putea livra la destinaţie trimiterile clienţilor Poştei Române. Aşa am decis înfiinţarea unei noi curse auto pe ruta Bucureşti - Milano şi retur. Ne dorim, în felul acesta, să ne putem duce la îndeplinire misiunea noastră, aceea de a crea punţi între oameni", a declarat Horia Grigorescu, Directorul General al companiei, citat în comunicat.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri