Cum poți recicla mai ușor becurile arse cu ajutorul unei aplicații mobile

Pentru că în România există puține locuri special amenajate pentru reciclare, și pentru că românii nu știu care este procesul corect pentru sortarea deșeurilor, aplicația ColțVerde vine în ajutorul celor care își doresc să recicleze responsabil becurile arse.

Aplicația a fost lansată anul trecut de către organizația non-profit Recolamp, ca o soluție utilă pentru publicul larg de a găsi cele mai apropiate puncte de colectare selectivă.

„În mai puțin de 10 luni de la lansarea aplicației, numărăm aproape 1.000 de descărcări și peste 15 tone de deșeuri colectate de la utilizatorii casnici la punctele naționale ColțVerde”, spune Anca Lupusavei, director de marketing al Recolamp.

Hartă interactivă pentru colectarea becurilor arse

Pentru a putea găsi mai rapid și mai ușor punctele de reciclare, aplicația ColțVerde îi arătă utilizatorului cel mai apropiat punct de colectare selectivă din zona în care se află. Mai precis, harta punctelor de colectare cu cele mai apropiate centre comerciale, supermarketuri, magazine electrice sau magazine de bricolaj, unde poate recicla becurile arse.

„La nivel național, aplicația ColțVerde are deschise peste 2.500 de astfel de puncte de colectare și îi asigurăm pe români că măsurile de protecție, siguranță și igienă sunt riguroase în toate acestea, așa că nu trebuie să-și facă niciun fel de probleme în acest sens”, mai spune Anca Lupusavei.

Citeste si:
Aproape 2.000 de tone de deșeuri din echipamente de iluminat,...
Asociația Recolamp: Aproape...

Astfel de unități se pot găși în toate orașele majore, cum ar fi Brașov, București, Iași, Cluj-Napoca și Constanța, cât și în zonele rurale. Acest lucru este foarte important pentru locuitorii din zonele rurale, unde în general accesul spre un punct de reciclare nu este la îndemână.

După ce deșeurile sunt aduse la ColțVerde, pasul următor e preluarea lor de către colectorii autorizați ai Recolamp și transportate la fabrica de reciclare. Aplicația ColțVerde este gratuită și disponibilă atât pentru utilizatorii de IOS cât și Android.

Potrivit reprezentanților Recolamp, recipientul ColțVerde nu e destinat doar colectării și reciclării becurilor arse. Este prevăzut cu două compartimente, atât pentru deșeurile din sursele de iluminat (becuri economice și becuri cu LED), cât și pentru tuburile fluorescente.

Citeste si:
Foodpanda introduce opțiunea de a dona porții de mâncare
Foodpanda introduce...

Campanii de reciclare

Pentru a încuraja reciclarea, Recolamp organizează diferite campanii și proiecte de colectarea deșeurilor, prin care oferă clienților vouchere de reducere la un anumit număr de becuri donate.

În cadrul campaniei organizate cu Hornbach, clienții retailerului vor putea dona cel puțin șapte becuri, fie economice fie cu LED, și vor primi tichete în valoare de 10 lei. Campania este disponibilă în magazinele Hornbach din București, Ilfov, Brașov, Timiș și Sibiu.

Una dintre cele mai recente campanii, desfășurată începând cu luna iunie 2020, este „Transformă deșeurile în energie”, care are ca obiectiv principal susținerea unor cauze sociale prin transformarea deșeurilor aduse de oameni în susținere pentru cauze importante pentru comunitate.

Recolamp a demarat, alături de „Banca de Alimente” a Crucii Roșii Române, o campanie prin care becurile arse s-au transformat în alimente pentru 70 de familii fără posibilități, iar începând din luna octombrie a acestui an, donațiile merg către zona educației, mai precis către proiectul Narada EDUBox. La fiecare 200 de becuri colectate selectiv la punctele de colectare, Recolamp donează 58 de lei pentru proiectul EDUBox - un kit de prim ajutor educațional care include echipamente digitale, laptopuri și tablete, oferite copiilor din comunitățile vulnerabile unde învățământul se desfășoară acum în scenariul roșu, cu scopul de a-i reconecta la educație.

Citeste si:
PROIECT: Platformă de reciclare colectivă în Sectorul 4
PROIECT: Platformă de...

În 2019, Recolamp a colectat, tratat și reciclat 1.914 tone de deșeuri din echipamente de iluminat, asigurând o țintă de colectare de 49,61% din media vânzărilor producătorilor din ultimii trei ani. Această cantitate, colectată prin parteneriatele cu peste 40 de colectori autorizați activi și reciclatori, și este de două ori mai mare față de nivelul atins în 2017.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri