OLX lansează în această lună o categorie specială de locuri de muncă destinată recrutării persoanelor cu dizabilităţi şi, pentru a încuraja recrutarea, postarea de oferte active este gratuită.

"Persoanele cu dizabilităţi se confruntă cu bariere în accesarea serviciilor comune, precum sănătatea, educaţia, posibilitatea de angajare, transportul şi accesul la informaţie. Peste tot în lume, în mod curent, persoanele cu dizabilităţi se află în imposibilitatea de a participa activ la viaţa economică, înregistrează rate mari ale sărăciei, în cadrul unor condiţii nesigure de viaţă şi de muncă. OLX susţine integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, lansând în această lună o categorie specială destinată recrutării acestor persoane. Cu acest demers, OLX încurajează ameliorarea situaţiei persoanelor cu dizabilităţi în relaţie cu munca prin susţinerea angajatorilor în procesul de recrutare, precum şi prin crearea unei categorii speciale în care persoanele cu dizabilităţi să poată urmări în orice moment ofertele de muncă active din toată ţara. Pentru a încuraja recrutarea, postarea va fi gratuită în această categorie, iar platforma OLX va dezvolta o serie de resurse menite să informeze publicul cu privire la acest subiect", se arată într-un comunicat al OLX citat de Agerpres.

Din experienţa anterioară pe piaţa de recrutare, specialiştii companiei au constatat că majoritatea angajatorilor mari, mai ales din zona de retail şi BPO, sunt interesaţi de angajarea persoanelor cu dizabilităţi, însă în rândul angajatorilor mici şi mijlocii interesul este foarte scăzut.

"Credem că este foarte important ca angajatorii să se orienteze către acest segment deoarece este o categorie care poate oferi un potenţial neexploatat până acum. Recrutarea persoanelor cu dizabilităţi are un impact major asupra societăţii şi, implicit, asupra companiilor deschise să facă asta, cu efecte precum productivitate ridicată, rată mai mare de retenţie a angajaţilor, precum şi o mai mare diversitate la locul de muncă, astfel încât se utilizează o varietate mai mare de perspective şi soluţii. Primul pas pe care platforma de recrutare OLX îl face în susţinerea integrării pe piaţa forţei de muncă a persoanelor cu dizabilităţi este crearea unei categorii speciale destinate angajării acestora şi agregarea cât mai multor oferte de muncă pentru această categorie, de la un număr cât mai mare de angajatori. Avem încredere că demersul nostru va fi sprijinit de companii din toată ţara", declară Aida Ionescu, Head of Operations OLX.

OLX România subliniază că persoanele cu dizabilităţi pot reprezenta o sursă importantă de forţă de muncă pentru angajatorii din domeniile cu deficit de angajaţi, cum ar fi IT&C, retail, BPO şi nu numai. Aceste domenii au fost afectate de efectele pandemiei de coronavirus, însă rămân printre sectoare care sunt în căutare de forţă de muncă şi care pot oferi cadrul necesar în care o persoană cu dizabilităţi să îşi poată desfăşura activitatea, susţin specialiştii platformei.

În 2020, numărul total de persoane cu dizabilităţi din România depăşeşte 852.500 de persoane, potrivit datelor Autorităţii Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), iar aproximativ 50% dintre aceştia au vârsta potrivită pentru a munci, se menţionează în comunicat.

Judeţele cu cele mai multe persoane cu dizabilităţi sunt: Bucureşti - 72.607 persoane, Prahova - 37.795 persoane, Argeş - 32.402 persoane, Iaşi - 28.817 persoane, Cluj - 28.546 persoane. La polul opus, judeţele cu cel mai mic număr de persoane cu dizabilităţi sunt: Covasna - 6.345 persoane, Tulcea - 9.759 persoane, Ialomiţa - 10.127 persoane, Giurgiu - 10.808 persoane.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri