Criza financiară, valul 2 al COVID-19 şi îmbolnăvirea angajaţilor se află în topul primelor riscuri pe care companiile le estimează pentru perioada următoare, relevă o analiză de piaţă realizată de Marsh Risk Monitor.

Agerpres notează că, în privinţa reevaluării duratei impactului COVID-19 asupra propriilor activităţi, dacă în luna aprilie 2020 aproape 30% dintre companiile chestionate anticipau un impact al pandemiei care nu va dura mai mult de 7 luni, în septembrie, 70% dintre acestea anticipează că activitatea le va fi afectată mai mult.

Cu toate acestea, organizaţiile par mult mai optimiste în legătură cu rezultatele financiare anticipate până la finalul acestui an. Astfel, aproape jumătate dintre companii (49%) au anticipat, în septembrie, diminuarea indicatorilor financiari până la finalul anului, comparativ cu datele din aprilie, când ponderea era de 72%.

Conform cercetării, criza financiară (35,5%), îmbolnăvirea angajaţilor (12,9%) şi al doilea val al pandemiei de COVID-19 (11,3%) reprezintă Top 3 riscuri a căror expunere a crescut, din perspectiva organizaţiilor care au transmis informaţii în cadrul sondajului de specialitate.

Retail jobs

Totodată, circa 40% dintre companii anticipează că se vor confrunta cu instabilitate financiară şi scăderi în vânzări din cauza efectelor coronavirusului, iar circa trei sferturi (73%) dintre respondenţi susţin că au implementat, deja, măsuri suplimentare împotriva riscurilor cibernetice.

Studiul Marsh Risk Monitor a analizat răspunsurile transmise de către aproape 80 de companii în sesiunea 1 (aprilie), respectiv 60 de companii în sesiunea a 2-a (septembrie).

Potrivit realizatorilor cercetării, pe lângă măsurile standard de management al riscului monitorizate (existenţa şi aplicarea planurilor de continuitate a afacerii, măsurile luate de companii ca răspuns la efectele crizei sanitare COVID-19), documentul a sintetizat răspunsurile companiilor cu privire la impactul financiar anticipat şi modul în care organizaţiile şi-au modificat percepţia asupra riscurilor la care sunt expuse.

Citeste si:
Hanganu, Lidl: Ne uităm să creăm produse cu ambalaje care pot fi...
Cristina Hanganu, Lidl...

Sursa foto: Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri