Grupul german Metro și-a scos la vânzare nouă magazine din România, cu garanție de închiriere pe termen lung, după modelul deja testat anul trecut în Polonia, Ungaria și Republica Cehă. Oferta locală este evaluată la peste 100 de milioane euro, potrivit CIJ Europe.

„Pentru a crește gradul de competitivitate și eficiență și pentru a asigura consolidarea afacerii, Metro a inițiat o abordare de vânzare și leasing (vânzare de proprietăți deținute cu leasing ulterior pe termen lung). În contextul actual, în care piețe imobiliare se mențin solide, compania își maximizează poziția operațională, asigurând lichiditatea necesară pentru noi investiții în zona comercială, dar și dezvoltarea de proiecte strategice pentru companie și clienți”, au declarat reprezentanții companiei.

Metro este o companie care activează în comerţul cu ridicata la scară mondială, cu sortimente alimentare si non-alimentare, specializată în deservirea nevoilor hotelurilor, restaurantelor si restaurantelor (HoReCa), precum și ale comercianților independenți. În întreaga lume, Metro are aproximativ 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele de format mare, să comande online și să ridice produsele din magazin sau să le fie livrate. Compania operează în 34 de țări și are peste 100.000 de angajați în întreaga lume

Reţeaua METRO Cash & Carry România numără 30 de centre de distribuţie, inclusiv 5 magazine METRO Punct, cu o suprafaţă totală de vânzare de aproximativ 190.000 de metri pătraţi. La nivel naţional, magazinele sunt distribuite astfel: în Bucureşti - 5 centre, în Braşov, Constanţa, şi Timişoara câte 2 centre, un centru în fiecare din următoarele oraşe: Piteşti, Cluj, Bacău, Iaşi, Craiova, Baia Mare, Galaţi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Tg. Mureş, Arad, Deva, Satu Mare, Piatra Neamţ, Buzău, Târgovişte şi Turda. .

Sursa foto: Facebook Metro Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri