7 Martie 2007

Real deschide primul magazin din acest an, la Baia Mare

Real Hypermarket, divizia de vanzari cu amanuntul a grupului german Metro, va inaugura pe 15 martie, la Baia Mare, al noualea magazin al retelei din Romania, investitia fiind aproximata intre 14 si 18 milioane euro, au afirmat pentru NewsIn, oficialii companiei. Noul magazin va avea o suprafata total construita de aproximativ 19.000 metri patrati din care peste 6.000 metri patrati spatiu util de vazare.

Directorul general al Real Hypermarket, John Rix, a anuntat la inceputul anului ca vor investi aproximativ 140 milioane euro pentru deschiderea a sapte magazine in acest an, in Romania. in acest an va fi deschis si primul magazin al retelei in Bucuresti, urmand ca pana la sfarsitul lui 2008 sa mai fie inaugurate alte trei hipermarketuri Real in capitala, potrivit oficialilor companiei.

John Rix estima, in toamna lui 2006, investitii totale de 400 milioane de euro, pana in 2008, pentru formarea retelei de magazine din Romania. La finalul anului trecut, investitiile companiei in Romania au ajuns la 123 milioane euro in opt hipermarketuri. Real si-a propus ca pana la sfarsitul acestui an sa isi extinda reteaua la15 hipermarketuri, iar pana la sfarsitul lui 2008 lantul va cuprinde 21 de magazine, potrivit unei declaratii recente a directorului general Real Hypermarket Romania.

Conceptul hipermarketului Real presupune un spatiu de vanzari cu suprafata intre 6.000-8.000 metri patrati aferent magazinului Real si spatiu de galerie care variaza intre 5.000 si 15.000 de metri patrati in functie de amplasare. Complexul comercial ofera produse de uz cotidian, de la alimente, electrocasnice, IT si pana la imbracaminte, incaltaminte jucarii etc. Galeria din fata hipermarketului Real ofera o serie de posibilitati care vin in completarea gamei sortimentale a hipermarketului si cresc atractivitatea fiecarei locatii.

Divizia Real Hypermarket face parte a grupului Metro AG, prezent in 30 de tari si care opereaza peste 2.200 de magazine unde lucreaza aproximativ 250.000 de angajati.

In Germania,compania Real SB Warenhaus GmbH are 370 de hipermarketuri unde aproape un milion de germani isi fac cumparaturile zilnice. Real Hypermarket a intrat pe piata internationala in 1997, odata cu deschiderea primelor magazine din Polonia. Astazi compania are 70 de magazine in Polonia, Turcia, Rusia si Romania. Recent, Real a preluat magazinele din Germania ale lantului american Wal-Mart, in Polonia a preluat magazinele franceze sub brand Géant, iar in Rusia va achizitiona hipermarket-urile Marktkauf.



Citeste si