Ce salarii câștigă angajații Metrorex - De la șefi, economiști și până la șoferi și casiere, cu toții primesc spor de tunel

Salariile șefilor și angajaților de la Metrorex nu sunt deloc unele neglijabile, mai ales în condițiile în care, în pachetul salarial intră și sporuri, precum cel de tunel, care poate depășit chiar și salariile celor din marile corporații.

În mod evident, cele mai mari salarii din Metrorex sunt încasate de directorii departamentelor companiei, precum cel juridic sau de investiții.

Directorii de departamente câștigă circa 13.000 de lei, în mână, lunar. Urmează șefii de birouri și șefii de serviciu care încasează net aproximativ 10.000 de lei, potrivit unui document obținut de Ziare.com, care prezintă lista completă de salarii de la Metrorex.

Directorii marilor departamente din Metrorex, precum cel economic, juridic, cel de tehnic și investiții sau cel de resurse umane și strategie câștigă, fiecare, lunar 12.945 de lei. În această suma intră un spor de tunel, de 3.092 de lei, și un spor de vechime - 3.865 de lei.

Șeful depoului încasează lunar 10.405 lei. Acesta primește doar trei sporuri: de vechime (2.291 de lei), de tunel (3.710 lei) și de muncă în condiții nocive, pentru că lucrează în subteran (1.091 lei).

Citeste si:
Cum arată salariile ceferiștilor care au ieșit în stradă să ceară...
Cum arată salariile...

Salariul net al unui economist este de 6.456 de lei, unde intră un spor de tunel de 1.625 de lei.

Cât câștigă o casieră de la metrou

Un inginer poate primi, lunar, de la Metrorex, salariul de 7.421 de lei, el având un spor de vechime mai mare decât un tehnician, de 2.219 lei și un spor de tunel de 1.775 de lei.

Un mecanic instructor câștigă între 8.000 și 9.000 de lei, în mână, lunar.

Un strungar poate câștigă peste 7.000 de lei, sumă în care intră toate cele patru sporuri, iar salariul unui maistru trece de 8.000 de lei.

Citeste si:
Schimbări la conducerea Metrorex: Directorul și-a dat demisia
Schimbări la conducerea...

Un tinichigiu câștigă și el peste 5.000 de lei și ia cinci sporuri, adăugându-se cel de noapte, iar un forjor obține peste 4.000 de lei.

Un zugrav vopsitor ia până la 4.500 de lei, iar un zidar, în jur de 4.000 de lei, pe luna, dar poate ajunge și la salariu de 5.500 de lei.

Un șofer ajunge și el să câștige de la Metrorex circa 4.400 de lei, primind și sporurile de vechime și de tunel.

O casieră de la metrou are un salariu care variază între 3.700 de lei și 5.500 de lei.

Citeste si:
Mecanicul implicat in tragedia din Spania nu isi poate explica de...
Mecanicul implicat in...

Sursa foto: Daniel Caluian/Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri