22 Februarie 2021

FASHION HOUSE Pallady nu se va mai deschide pe 25 martie, din cauza unor lucrări pe autostradă



FASHION HOUSE Outlet din Pallady nu se va mai deschide pe 25 martie, așa cum era înainte prevăzut, din cauza unor lucări în zona A2 București.

„Am fost anunțați despre lucrările majore la carosabil în zona A2 București, începând cu 1 martie 2021 și care durează până pe 27 mai 2021. În urma unei analize detaliate a perturbărilor probabile pe care aceste lucrări le vor provoca prin împiedicarea accesului la centrul nostru de pe A2, în această perioadă, și a consultării cu chiriașii noștri ancoră, am decis amânarea deschiderii noului nostru centru FASHION HOUSE din București”, au declarat reprezentanții FASHION HOUSE Group.

Compania va anunța ulterior o nouă dată pentru deschiderea oficială a centrului.

Citește și Fashion House va deschide un al doilea outlet în București.

Dezvoltat în urma unei investiții totale de peste 25 de milioane de euro, FASHION HOUSE proiectul de peste 12.000 mp va fi dezvoltat în două etape și va găzdui peste 60 de magazine, o zonă de joacă pentru copii, restaurante, dar și aproximativ 300 de locuri de parcare, pe care vizitatorii le vor putea folosi gratuit.

FASHION HOUSE Pallady este al șaptelea outlet dezvoltat de FASHION HOUSE Group în Europa Centrală și de Est și în Rusia, și al doilea deschis în Capitală. Primul este situat în partea de vest a orașului, în zona Militari, și funcționează din decembrie 2008.

Fashion House Group este parte din Liebrecht & wooD Group, un dezvoltator european de renume. De peste 25 de ani, grupul Liebrecht & wooD este prezent în Polonia, în România și în Rusia unde dezvoltă clădiri de birouri, spații de retail și proiecte industriale ce însumează suprafețe de peste 500.000 de metri pătrați.



Citeste si