Mai mulţi lucrători din domeniul HoReCa şi organizatori de evenimente din municipiul Sfântu Gheorghe au iniţiat un protest inedit împotriva restricţiilor impuse de autorităţi pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, sub genericul "Căsătoreşte-te într-un supermarket".

Aceştia au înscenat o nuntă într-un supermarket din municipiu pentru a arăta că în aceste locuri este permis accesul unui număr mare de persoane, în timpul ce în restaurante, cafenele şi alte locaţii de acest gen numărul clienţilor este limitat sau chiar interzis în localităţile în care incidenţa cazurilor de COVID-19 depăşeşte 3 la mia de locuitori, scrie Agerpres.

După organizarea evenimentului aceştia au postat fotografii pe Facebook, precum şi câteva rânduri în care şi-au explicat gestul.

"Căsătoreşte-te într-un supermarket. Acolo ai voie. Dacă vrei să-ţi uneşti destinul cu partenerul tău de viaţă nu o poţi face la restaurante sau în sălile special amenajate pentru asta, deoarece sunt închise, iar organizarea de evenimente este interzisă. Cu toate acestea, poţi face oricând acest lucru în orice centru comercial, respectând un set minim de măsuri epidemiologice. Am dovedit noi că se poate. Acolo orice se poate. Am organizat o nuntă într-un centru comercial din Sfântu Gheorghe cu tot ce trebuie: mireasă, mire, preot, martori şi fotograf, în plus, ne-am ales şi cu o mulţime de invitaţi. Muzică nu am cerut, dar am primit. Menţionăm că această reprezentaţie a comunităţii noastre nu a fost îndreptată împotriva centrelor comerciale, ci mai degrabă a avut scopul de a atrage atenţia asupra nedreptăţilor şi inegalităţilor din sistem. Te poţi cununa într-un supermarket, dar ar fi mai bine şi mai frumos să faci acest lucru în spaţiile în care toate condiţiile sunt perfecte pentru acest eveniment extraordinar. Sperăm că ordinea poate fi restabilită cât mai curând posibil şi că putem primi atât cuplurile îndrăgostite, cât şi pe cei îndrăgostiţi de gusturile bune", se arată într-o postare apărută pe paginile de socializare ale mai multor localuri din Sfântu Gheorghe.

Unul dintre iniţiatorii acţiunii, Kovacs Gabor Aron a declarat că afacerile întreprinzătorilor din domeniul HoReCa şi din industria organizatorii de evenimente au fost foarte afectate din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei, arătând că numai în restaurantul familiei sale au fost anulate 136 de nunţi, plus alte evenimente.

"A fost un protest, nu a fost o nuntă reală, dar noi, cei din aceste domenii, nu am putut lucra în timpul pandemiei şi ne-am gândit ce putem face, pentru că într-un mall sau supermarket pot intra 3.000-4.000 de oameni, dar la noi în restaurant nu pot veni mai mult de 30 de persoane, nu mai spun 200. Noi nu am vrut să facem rău supermarketurilor, pentru că ştim că toată lumea o duce greu, dar am vrut să arătăm că şi nouă ne e foarte greu şi ce fel de legi avem în România (...) Am pierdut o grămadă de bani, angajaţi care nu au mai putut lucra. Numai nouă ni s-au anulat 136 de nunţi de când a început pandemia, plus botezuri, minirevelioane, revelioane şi alte evenimente", a declarat Kovacs Gabor Aron.

Sursa foto: The Castle Restaurant

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri