DS Smith, un producător de ambalaje sustenabile, investește, în perioada 2021 – 2023, 11 milioane euro pentru eficientizarea operațiunilor în fabrica de hârtie pentru ambalaje de la Zărnești, protecția mediului și dezvoltarea sustenabilă locale.

Astfel, prin această investiție, compania va înlocui sistemului de canalizare, achiziția și punerea în funcțiune a unei noi stații de epurare a apelor tehnologice, dar și a unui incinerator, care va permite scăderea consumului de gaz la nivelul fabricii și a amprentei de dioxid de carbon cu până la 20% pe an.

În același timp, noile echipamente vor contribui la reducerea consumului de apă proaspătă cu până la 20%, respectiv reducerea cu 60% a cantității de deșeuri tehnologice, printr-o mai bună valorificare internă a acestora.

„Obiectivul planului nostru de investiții este acela de a crește eficiența activității de producție a hârtiei, și, totodată, de a minimiza impactul asupra mediului înconjurător, printr-o mai bună gestionare a resurselor și un nivel mai redus de emisii de dioxid de carbon”, spune Marius Juncanariu, director DS Smith Zărnești.

Fabrica DS Smith din Zărnești asigură necesarul pentru aproape jumătate din piața locală și utilizează ca materie primă 100% deșeurile de hârtie și carton. DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie pentru ambalaje, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și 3 puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajați.

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri